Gaetano Donizetti (1797 – 1848)
Elixirul dragostei
Adina era ca o zi de primăvară. Adică, de o vedeai, îți revenea pofta de viață, după ce te smulgeai ca dintr-o iarnă în care ai stat zgribulit. Însă, deși revenea cheful de umblat pe coclauri inundate de polen, nu dispărea timiditatea. Cel puțin, nu în cazul lui Nemorino!
– Ea înseninează și cea mai mohorâtă dimineață de Februarie! – obișnuia el să spună.
– Păi, de ce nu-ți înseninezi ziua plenar? – îl întreba câte unul.
– Ezit…
– De ce, te temi de-un refuz?
– Nu neapărat! Dar, uite, ea le citește țăranilor din Tristan și Isolda, în vreme ce eu n-am reușit să citesc nici măcar Levantul… Asta mă inhibă!
Cei mai mulți ridicau din umeri, zicându-și că nici Adina nu-i tocmai zdravănă, dacă lecturează unor oameni abrutizați, sperând că aceia vor pricepe ceva, dar și Nemorino e măcar plecat cu sorcova, dacă dă atenție unor astfel de amănunte. Câte unul îl sfătuia:
– Dacă vrei să te dai cult, îți procuri câteva titluri și citești ce scrie pe coperta IV. E suficient dacă ții minte ce scrie acolo ca să faci o impresie bună și să te creadă toți că ai citit cartea!…
Dar, sfaturile înțelepte nu sunt în măsură să biruie și timiditatea. Degeaba știa acum Nemorino că Gaetano Donizetti este un mare compozitor, iar Felice Romani, un talentat libretist, căci asta nu-l determină să se ducă decis la Adina și să-i mărturisească cum prezența ei îi împrimăvărează proximitatea.
Sergentul Belcore, în schimb, sosit în sat pentru recrutări, nu păru intimidat de Tristan și Isolda și chiar o ciupi pe Adina. Nemorino i-ar fi tras vreo câteva, dar se gândi că sergentul are pregătire militară și că s-ar putea să iasă invers.
Din fericire, prin piață trecu doctorul Dulcamare, om învățat, care cumpăra din oraș vinuri bune la prețuri accesibile, și le revindea prin sate ca panaceu, cu ceva profit.
– Ceva ca să mă dorească Adina ai?
Dulcamare nu știu exact cine e Adina, dar, pentru o sumă rezonabilă, se angajă să-l facă pe tânărul nostru fericit:
– Cum nu! Bei din sticla asta și nu doar Adina va fi interesată!…
– Ce conține?
– L’elisir d’amore, Elixirul dragostei…
Răvășit de dorință, Nemorino plăti și bău sticla una-două.
– Nu simt mare lucru! – făcu el.
– Păi, dă-i și cu tărie! – îl învăță doctorul.
Cârciuma fiind în apropiere, Nemorino își luă pe datorie – căci dăduse tot ce avea la el doctorului – trei bărdace de rachiu. Dintr-o dată, timiditatea i se aneantiză precum sufletul unui budhist trecut în lumile superioare. Se duse drept în mijlocul pieței, îi smulse Adinei cartea cu Tristan și Isolda, râse ca prostul, îi trase un picior sergentului Belcore și declară că Horia Roman Patapievici este un papagal vopsit.
Șocată inițial, Adina se amuză ulterior și-i spuse lui Nemorino că a înțeles aluzia, mai ales că elixirul dragostei îi conferi flăcăului și argumente, dar că ar fi de dorit să discute mai în detaliu când își va reveni din băutură.
Chiar din acea seară, primăvara se instaură în căminul lui Nemorino, și dură cât durează astfel de lucruri.
Sursa
