A fost cândva o ţară cu oameni ca peste tot, însă era a acelora că mâncau în toată ziua fasole. Verde ori uscată, cu bobul mic ori mare, fasolea nu lipsea de pe masa nimănui. Nimeni nu se plângea de aceasta şi poporenilor nu le-ar fi dat prin gând să gătească şi altceva, ba mai mult, plecând dintre aceia unii prin cele străinătăţuri, toţi oftau zicându-şi că nicăieri nu-i fasolea aşa de bună ca acasă. Locuitorii acelei ţări, aşadar, ingerau fasolea fără a se scârbi de dânsa, aşa cum la Niţchidorf se fac în toată vremea sarmale, cum în Giuleşti nu-i nicio masă fără peşte, ori în Oltenia… mi-e ruşine să spun!
Fireşte, fasolea nu se gătea otova, existând numeroase reţete de supe ori ciorbe, apoi mâncăruri variate, cum ar fi minunatele clătite cu fasole ori savuroşii colţunaşi cu, evident, fasole. De la sine înţeles, şi desertul trebuia să conţină într-o oarecare proporţie îndrăgita leguminoasă agăţătoare.
În şcoli, tocmai se lansase programul iahnia şi cornul, astfel că în clasele primare, uneori, doamna învăţătoare se întrerupea din expunere ca să întrebe:
– Cine s-a împuţit?
– Toţi! – răspundeau micuţii, cu sinceritate.
În gimnaziu nu se mai punea întrebarea deoarece, măricei deja, copiii oricum n-ar fi recunoscut.
Mai târziu, când un tânăr era angajat într-un serviciu oarecare, şeful avea grijă să-i spună:
– Eu ţi-am înlesnit să câştigi o fasole mai uşoară, dar să-ţi vezi de treabă, nu să umbli prin năut-baruri!
Dregătorii, oriunde s-ar fi dus, erau întâmpinaţi cu fasole şi sare, iar soţii se ameninţau uneori, la supărare, cu vorba: Tu n-ăi mai mânca mult cu mine fasole şi sare dintr-un blid dacă…
Erau pe-acolo şi oameni nedrepţi, despre care se spunea că luau fasolea de la gura oamenilor, însă era doar un mod de-a vorbi, deoarece fasole era suficientă.
Despre producţiile de fasole la hectar din acea fericită ţară nu m-aş încumeta să vorbesc, căci ar putea crede mulţi fie că acea fasole era fermecată, fie că fabulez.
Aşa trăiau oamenii acelei ţări, şi s-or mai îndestula şi astăzi cu fasole, de nu va fi venit peste ei vreo ocupaţie străină care să le schimbe obiceiurile.
Sursa