Ce se ascunde în spatele plafonării prețului la energie și a OUG 27?

Am ieșit din pandemie, gata. A profitat fiecare cum a putut. Cel mai mult, evident, firmele șmecherilor care au adus recuzita specifică: măști, dezinfectanți, izolete etc. S-au dat tunuri de miliarde de euro, totul cu cârdășia Statului. Achiziții directe de miliarde de euro de la firme agreate pe diverse afinități, fără a mai trece prin birocrația licitațiilor. Ați auzit de vreun proces, de vreo condamnare pentru înaltă trădare și delapidarea Bugetului de Stat? Nici eu.

Ei bine, de când cu Slava și să moară Putin, a început un nou episod de extorsiune a banilor publici. Credeți că scumpirea curentului electric are vreo legătură cu conflictul de mai la nord? Suntem producători de energie. Producem chiar și excedent, pe care-l exportăm. Și aici nu vorbim de gazul rusesc, ci de energia electrică, pe care o producem în țară. Care e justificarea creșterii prețurilor uneori și de peste 20 ori decât erau anul trecut?

Ce este un furnizor de energie?

Și de ce trebuie să existe atâția?

Un furnizor e acea lipitoare din coada lanțului de distribuție a energiei, care doar vă trimite facturile și vă încasează banii. Sunt bișnițari de energie, mai pe românește spus. Iar ANRE, după părerea mea, e acea „autoritate” a Statului sub umbrela căreia totul devine legal. Chiar transparent, aș zice.

Ce s-au gândit mințile luminate? Băgăm scumpirile progresiv. Întâi într-un ritm mai lent, apoi îi amețim pe proștii de români cu facturi de minim 3-4 lei pe kwh. Le spunem că e necesar, că climate change și să moară Putin și că le dăm totuși o șansă să mai ducă o viață „normală”. Le spunem că, dacă se încadrează cu consumul lunar până la maxim 300 kilowatti le plafonăm prețul, ca să nu simtă ei criza asta nasoală, că uite ce mult îi iubim.

Buun. Au văzut că cei mai mulți încearcă să se conformeze și au zis că e loc încă să mai strângă puțin cu ușa și au scăzut plafonul la 255 kwh. Adică un frigider, un aspirator, un televizor, câteva becuri și câteva electrocasnice mărunte și cam aia e. Vrei boiler cu apă caldă? Băbăeți, dar unde vă treziți? În Elveția faci pârnaie 3 ani dacă te prinde cu mai mult de 19 grade în casă. N-ați văzut ce-a zis tanti la tv? Să vă spălați câte doi. Ia, sâmbătă îți iei frumos nevasta și vă băgați la duș împreună. De preferat să fie rece, ca să nu vă ia căldurile când primiți factura.

Ei bine, de fapt ce a făcut acest OUG 27 care plafonează prețurile pentru consumatorii casnici? Păi a deschis noi oportunități pentru furnizorii de energie de a-și crește încasările din diferența pe care o plătește Statul, la prețul dictat de furnizor (entitate privată!).

Să presupunem că ești un cetățean responsabil, te speli doar în tandem o dată la 2 săptămâni și ai un consum de 255 kwh luna asta. Dacă ești client al celor de la Restart Energy One SA, care are acum, la ora scrierii acestei povești, are tariful de 16,53 lei / kwh, calculul se face cam așa:

  • Conform OUG 27, te încadrezi la un consum între 100-255 kwh, adică plătești 80 bani cu tot cu TVA per kwh. Adică… undeva la 204 lei.
  • Dacă te-au pus păcatele și ai consumat 256 kwh, atunci calculul se reface pe următoarea factură și plătești fiecare kilowatt oră la tariful întreg, dictat de furnizor, adică, în exemplul dat cu Restart Energy One, 4231 lei. Da, ați citit bine. Adică 854 euro. Vezi exemplul recent al lui Mihai Șora, care a primit o factură de peste 6000 lei.

Numai că, să nu crezi că furnizorul tău e vreun bun samaritean și ți-a făcut ție discount de fidelitate și bun cetățean. Diferența aia de la 204 lei la 4231 lei o plătește… ghici! Statul Român.

Voi vă dați seama de amploarea tunului care se dă în acest moment? Dacă pentru un singur client casnic, statul decontează 800 euro lunar, câte zeci de miliarde de euro se vor evapora în conturile acestor paraziți?

Eu nu mai am cuvinte. De fapt, cuvintele oricum nu mai rezolvă nimic.

Aa, și dacă vă consolează cu ceva, ar mai fi o ultimă speranță, care se numește Hidroelectrica. În acest moment îți garantează că, dacă treci la ei, timp de un an vei plăti doar 75 bani / kwh, cu toate taxele incluse. Numai că, fiind companie de stat, lucrurile se mișcă destul de greoi și la ei în ogradă, mai ales că acum cred că primesc mii de cereri pe zi. Hidroelectrica nu e doar furnizor, ci și producător de energie, 100% verde.

Sunt voci care spun că de fapt prețul mic e o manevră strategică pentru a avea cât mai mulți clienți înainte de a se privatiza și, astfel, a obține un preț cât mai mare. Om vedea dacă o fi așa sau nu. Nu m-ar mira ca și ei să ne dea o mare țeapă peste vreun an.

Așa că, soluția o văd în a deveni complet autonom energetic și asta cât mai repede. Își freacă mâinile de bucurie cei care vând panouri fotovoltaice și baterii, toate, bineînțeles, foarte „prietenoase” cu mediul. Dar altă soluție, fără uz de violență, nu prea văd.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisement -spot_img
Noutăți

Articole similare

- Advertisement -spot_img