Puciul

Undeva în America latină. Generalul Malasuerte dorea să scape de preşedintele Castaneda.
Castaneda le stătea în gât multora. Nu-i plăcea să acorde ofiţerilor stele şi, la baluri, se dădea la cele mai faine tipe, el cu ditamai pănglicoiul pe piept, iar generalii cu o stea sau două. Firesc, femeile erau atrase de pănglicoi.
– Colonel Muerte, e cazul de-un puci! – şopti Malasuerte. Vineri acţionăm, că ăsta e în stare, dacă-l mai lăsăm, să naţionalizeze şi bananierii! Deja şi-a tras 51% la cafea…
– Care-i planul? – marşă colonelul Muerte.
– Eu ocup staţia de radio, tu perii plaja. Că, vinerea, ăsta stă toată ziua cu burta la soare!…
Ziua puciului sosi. Malasuerte ocupă uşor postul de radio.
– Aici generalul Malasuerte. Unu-doi, probă de microfon! – zise el, ca să-şi treacă mai uşor vremea.
Apăru pe seară şi colonelul Muerte.
– L-ai dat jos pe preşedinte?
– Pe-al nostru nu, că nu era acolo, da’ l-am prins pe Iohannis, îşi făcea concediul la noi. I-am zis, „Desaparecer, idiota!”. „Bitte?” – face el. „Caramba!” – zic, poate pricepe. A început să-şi strângă boarfele…
– Era cu Carmen? – vru să afle Malasuerte.
– Normal, că singur nu ştie nici să-şi cumpere un suc!


Sursa