Semnalez autorităților, instituțiilor, entităților, personalităților și persoane


Semnalez autorităților, instituțiilor, entităților, personalităților și persoanelor competente și vigilente că ”incidentul” cu corul de copii de la Catedrală a fost un fleac. Să nu ne concentrăm atenția pe evenimente mici, tovarăși! În timp ce noi înfierăm versuri, muzică, catedrale și copii, țara geme sub legionarisme flagrante, zidite în piatră, care se află chiar sub ochii noștri! Nu vreau să zic aici despre infama ”biserică a lui Antonescu”, biserica Sfinții Constantin și Elena de la Vergului, ci despre legionarisme încă și mai mari, cum ar fi Spitalul Județean Constanța, Palatul Administrativ (Casa Albă), Fântâna Dragonului și Stadionul Farul, toate realizate în municipiul Constanța de către arhitectul legionar Ion Pușchilă (reabilitat, 7 ani de pârnaie politică). Și câte ca acestea nu mai sunt! Și dacă aș menționa doar monumentul ”Calvarul Aiudului” (foto) realizat de alt arhitect legionar, Nicolae Goga (reabilitat, 15 ani de pârnaie politică)! Dar ce zic eu de efemere construcții de beton care pot fi nivelate cu ușurință de un buldozer! Însuși întemeietorul României, regele Carol I (foto), monarh de origine (poate nu întâmplător) germană, cu statuie în centrul capitalei, care are numele la vedere, pe parcuri și bulevarde și a fost un antisemit notoriu! Iată ce spun sursele oficiale despre această figură (vai!) istorică, atât de neadecvată la imperativele prezentului:

”Constituția din 1866: Sub Carol I, Constituția României excludea evreii de la cetățenie, lipsindu-i de drepturi politice și civile.

Rezistența la Congresul de la Berlin (1878): Deși Tratatul de la Berlin cerea drepturi egale pentru evrei, guvernul lui Carol I a întârziat și blocat implementarea, acordând doar 4 cetățenii evreiești până în 1912.
Excluderea din armată: Carol I a susținut politici care interziceau evreilor să servească în armata română, consolidând statutul lor inferior.

Opinii antisemite private: În scrisori, Carol I exprima dispreț față de evrei, numindu-i „paraziți” și opunându-se emancipării lor.

Legea naturalizării din 1886: Carol I a semnat o lege ce permitea naturalizarea individuală a evreilor, dar necesita aprobarea parlamentului și a fost aplicată la mai puțin de 100 de evrei în timpul domniei sale.”

Precum și altele, pe care nu le mai menționez aici.

În lumina adevărului istoric, se impune ștergerea din istorie a dubioasei perioade 1866-2005, adică de la venirea antisemitului Carol la conducerea țării și până la momentul înființării Institutului Elie Wiesel, împreună cu înlăturarea tuturor însemnelor care amintesc de regele Carol I, începând cu Castelul Peleș. Apoi, se va proceda la demolările ulterioare necesare, începând, desigur, cu stadionul Farul din Constanța, deoarece acolo se adună multă lume influențabilă și e pericol.

Drept pentru care mă semnez și o dau anonimă.





Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisement -spot_img
Noutăți

Articole similare

- Advertisement -spot_img