Era odată un investitor străin care merse într-o cetate cu regim termic normal, doritor să investească. Dar, în acea cetate era destul de dificil de investit.
– La ce te-ai gândit? – îl întrebă un afacerist local, vrând mai mult să-l ţină de vorbă şi să-i bea banii.
– Aş face o fabrică de bere… – zise investitorul.
– Avem, nu ne trebuie!
– Păi, atunci aş putea investi în fabrica existentă…
– Ba nu poţi, că directorul vrea s-o falimenteze.
– Da’ de ce s-o falimenteze?
– Ca să fie scoasă la privatizare şi s-o cumpere el.
– Şi cum o falimentează?
– Face bere proastă şi oamenii nu mai cumpără.
– Şi după ce devine proprietar, intenţionează să facă bere bună?
– Draci! Tot din asta, da’ până atunci se obişnuiesc oamenii. Îi pune-o etichetă mai atractivă, bagă ceva bani în publicitate şi se rezolvă…
– Atunci, aş putea să ridic un cartier de blocuri – încercă investitorul alt tărâm.
– Ai putea, dar întâi trebuie să mergi la Primărie, la Ministerul Mediului şi la Dezvoltare, dai ce ai de dat, îţi iei aprobările, după care vii şi discuţi cu mine…
– Sau un patinoar…
– Pe ăla-l face altcineva.
Din vorbă-n vorbă, investitorul înţelese că nu-i chiar atât de simplu de investit în acea cetate, deşi, dacă ai fi dorit să prăpădeşti banii, primeai pe dată ajutor calificat. Cum băutura-l cam ameţise, o porni pe jos către hotel, trecând pe lângă cimitir. Noaptea de vară-l îndemnă să intre printr-o spărtură zărită-n gard. „Poate, voi investi în aşa ceva” – îşi zise, căutând o bancă.
La capătul unui şir de tuia, zări o scenă ce avu darul să-l uimească. O tânără de-o frumuseţe răpitoare, cu pielea lucind argintiu sub poleiala lunii, petrecea cu un domn. Boccaccio ar fi zis, probabil, că cei doi se desfătau, în vreme ce onor clientela Dinarului ar fi numit acţiunea lor drept mârleală sau babardeală.
– În cimitir? – se pomeni investitorul întrebând cu glas.
– Dar unde-ai fi vrut? – întrebă femeia. Dumnealui este fantoma lui Titu Maiorescu şi asta-i pedeapsa ce i s-a dat…
– Şi dumneavoastră?
– Eu m-am nimerit pe-aici.
Cum fantoma lui Titu Maiorescu îşi luă hainele şi dispăru în beznă, investitorul rămase cu femeia şi, stimulat de vinul băut cu omul de afaceri, îi propuse creaturii să înlocuiască pedeapsa cu un fel de premiere, iar tânăra consimţi.
Pentru a scuti cititorul de lungimi obositoare, amintim că zorii-l găsiră pe investitor răvăşit, odihnindu-se pe banca unui parc, loc în care a şi fost reţinut de-o patrulă de poliţie, observându-se că umblă de colo-colo, fără treabă.
Ajuns în arest, investitorul începu să urle de îndată ce folosi tineta, apoi bătu în gratii şi strigă:
– Titu Maiorescu mi-a îmbolnăvit iubita de blenoragie!
Gardianul Târziu, măcar că habar nu avea cine e Titu Maiorescu – căci s-ar fi minunat să afle că-i o fantomă! – decise să-i dea drumul.
– Oricum, nu reprezintă pericol social – îşi justifică decizia -, iar dacă îl mai ţinem aici, o să urle de câte ori se pişă, de nu mai poţi închide-un ochi toată noaptea!
Sursa
Articole similare
- Advertisement -