În cazul în care se confirmă suspiciunile comentatorilor și adâncirea canalul Bâ


În cazul în care se confirmă suspiciunile comentatorilor și adâncirea canalul Bâstroe este okeiată de Bruxelles, NATO și SUA, atunci se confirmă și multe alte suspiciuni populare, cum ar fi aceea că România ar fi doar o piesă de sacrificiu pe tabla de ninja a geopoliticii. Altfel zis, se cam confirmă putinismele.
– Sunați-l pe Neînfricatul să lărgească și să adâncească Bâstroe, că avem nevoie să trecem p-acolo niște grâne cu șenile.
– Dar mor pelicanii și se oftică românii pe Facebook.
– Împăiați-i și duceți-i la Antipa.
– Pe care dintre ei?
– Și pe unii și pe alții.
– Dar se bășică UNESCO și WWF.
– În valoare de cât se bășică?
– Sun și-ntreb.
– Sună, întreabă, află, efectuează plata și rezolvă.
– Mai e și Ciolacu. Face gură.
– Dar Ciolacu nu ar trebui să intre zilele astea la rotativă?
– Ba da.
– Păi, băgați-l mai repede în pâine, că să aibă gura plină.
Oficial, românul n-ar avea date certe ca să fie suspicios, că alianțele sunt ștoc, semnăturile de pe tratate sunt dăltuite-n titanium, doar că toți aliații ne zâmbesc brusc la unison și ne zic să stăm liniștiți, că nu-s probleme, ceea ce ar fi minunat dacă tocmai zâmbetele astea n-ar fi suspecte, că ne simțim ca ăla care-i singurul din cârciumă care încă nu știe că nevastă-sa îi pune coarne, toți îl bat pe spate și îi urează într-una „fericire în familie, Gogule!”, dar el simte că fericirea aia e la mișto și că, dacă e vorba de vreo fericire, aia e doar fericirea săracului cu duhul, care apare numai atunci când n-ai date. Or, singurele noastre date certe sunt că Iohannis tace ca batoza fără motorină în păpușoi și că eroul nostru de la Natostan, Ciucă , vorbește în dodii, ca automatul de la telefon, „toți operatorii noștri sunt ocupați în acest moment, o să întreb la Comisia Europeană”. Pentru aceia care nu-s de prin partea locului, aceste semne nu înseamnă nimic. Însă pentru noi, dezlegătorii de adevăruri ascunse, totul e clar: Delta e pa. Care ai fost, bravo, ți-ai făcut amintiri. Care încă n-ai fost, las-o așa. Vorba lui Diaconescu: „nici n-o să știți ce-ați pierdut”.
În schimb, o să știți exact când.


Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisement -spot_img
Noutăți

Articole similare

- Advertisement -spot_img