Imediat după ce-mi fac dictatură, primul lucru, eliberez presa statului de orice

Imediat după ce-mi fac dictatură, primul lucru, eliberez presa statului de orice influență, inclusiv de influența statului român și finanțez de la buget cea mai liberă presă din lume. Statul român să aibă o televiziune, o agenție de știri și un ziar atât de libere încât jurnaliștii români de la stat să umble cocoșați de greutatea legitimației care le atârnă de gât, iar când portarul instituției îl sună pe director și îi zice ”e presa jos”, directorului să i se contracte sfincterul atât de tare încât să nu mai poată merge la budă o săptămână. Să avem un batalion, dar ce zic eu un batalion, câte un regiment de jurnaliști inteligenți și incoruptibili în fiecare capitală de județ. Evident, jurnalistul român care ajunge să devină jurnalist este asigurat pe viață cu o casă ok și un salariu bun, ca militarii, cu singura condiție să aibă nițel talent la scris, să fie cult ca Ecco, însă extrem de street smart, să aibă abilități de expert în investigații și o integritate de sfânt al închisorilor, să nu se lepede de ea nici atunci când i se smulg unghiile cu fadroma. Altă prevedere importantă în fișa postului la jurnalistul român este jurământul de anonimat, adică să fugă de celebritate ca de ciumă, așa încât atunci când investighează o spălare de bani la un partid, să nu conteze dacă e un jurnalist de la București sau de la Buzău. Știu. Așa jurnaliști nu ies de la SNSPA și nici de la Filo, decât din întâmplare. Voi produce pe bandă rulantă. Nu mulți. Puțini dar buni. Așadar, va lua ființă o nouă facultate, deasemenea finanțată generos de la buget, al cărei singur scop va fi să producă integritate pură. Corpul profesoral, exigent până la obsesie, va produce jurnaliști dar va gândi anticorpi. Cum ar putea fi presa a patra putere în stat dacă n-are putere, iar când presa privată prinde ceva putere, imediat o închiriază sau o vinde cui dă mai mult? Din cauza acestui mercantilism genetic, nu se poate conta pe presa privată că funcționează non stop în serviciul cetățeanului. Dar ce nevoie are cetățeanul de presă? Să afle adevărul despre toate alea și să fie notificat atunci când bagabonții privați și de stat încalcă legea. Desigur, simpla notificare a cetățeanului că un demnitar fură nu folosește la nimic dacă notificarea nu este urmărită imediat de către poliție, procuratură și justiție, pentru ca fapta să fie eliminată din fașă. Ceea ce ridică chestiunea: este informația obținută de către jurnalist probă pentru justiție, în așa fel încât procuratura să se sesizeze din oficiu doar urmărind dezvăluirile jurnalistice de la televizor? Și altă chestiune, încă și mai grea: dacă jurnalistul are o integritate mai presus de orice dubiu, oare are justiția aceeași integritate pentru a reacționa cum se cuvine la dezvălurilile de tot felul ale jurnaliștilor? Imediat după ce-mi fac dictatură, al doilea lucru, mă ocup și de asta. Mai multe utopii delicioase în cartea mea de satiră politică „Imediat după ce-mi fac dictatură”, carte care, deși s-a epuizat, au mai rămas câteva exemplare care s-au salvat de la epuizare într-o cutie providențială și pe care le ofer bucureștenilor care mă urmăresc pe Facebook la 21 de lei prima ediție și 30 de lei ediția a doua, cu condiția să se ducă până pe Batiștei să le ia de acolo. Pare utopic, însă ieri a fost real, așa că n-au mai rămas multe. Căutați-mă pe Mess ca să vă dau numărul de telefon de acolo. Acționați și câștigați. Soarta utopiilor naționale, ba chiar și personale, depinde de fiecare.


Sursa