– Ai o țigară? – obișnuia să mă întrebe Radu.
Oftam, și-i dădeam câte una, fără să-i întind pachetul, căci mi-ar fi luat vreo trei-patru.
– Poți să-mi împrumuți niște bani? – continua.
„Poți să-mi împrumuți” – rostit de Radu – este echivalent cu „poți să-i uiți”!
A mers așa vreo trei ani, până când, ca să scap de el, l-am înscris într-un partid, am tras niște sfori să fie pus candidat în Colegiul 3 și l-am votat. Nu doar eu l-am votat, căci a câștigat cu 62%.
De curând, mă pomenesc cu el la benzinărie.
– Ai o țigară? – întrebă.
Mi-am tras o palmă peste frunte și rămăsei tăcut. „Poate se simte și pleacă!” – îmi făcui curaj.
– Îmi dai? – insistă el.
– Omule – izbucnii -, ți-am aranjat să ajungi deputat ca să ai banii tăi! De ce ești tot pârlit?
– Sunt cinstit… – bâigui nătărăul.
– Păi, eu nu te-am votat ca să fii cinstit, ci ca să te pui, dracului, pe furat și să nu-mi mai ceri!
S-a mai foit o vreme pe-acolo, dar m-am ținut tare și nu i-am dat nimic!
Sursa
