Drepturile zmeului

Nu era tocmai visul zmeului Pogan să se confeseze babei Goanța, însă pe altcineva nu avea la îndemână.
– Și zici că te discriminară… – rezumă baba, doar ca să nu tacă.
– Da! Doar pentru că am două capete.
– Este, ce-i drept, ceva neînsemnat. Dar, parcă mai ziceau și altceva, că nu știu ce cu iepele…
– Aia a fost ceva cu totul accidental! Nu reușisem să răpesc nicio domniță și, în urma unui imbold lăuntric…
– Mă rog, înțeleg! Și ai semnat, în prealabil, un contract social?
– Cu cine?
– Cu iepele, că doar nu cu mâna dreaptă!
– Am încercat, da’, cică, cu iepe nu-i valabil! De altfel, nici nu puteau semna, că n-au deget opozabil…
– Ei, nu au! Pun copita acolo, bunăvoință să fie!
– Păi, aia-i, că nu-i! Cică, dacă sunt zmeu, să-mi caut zmeoaică! De parcă eu le zic lor ce să-și caute!…
– Bine, dar tu, în afara momentelor când o mai iei în freză de la Făt-Frumos, îți rezolvi problemele și fără aprobarea lor!
– Le rezolv, da’ doar așa… pe șestache. Însă, sunt mai izolat ca un paria! Eu aș impune discriminarea pozitivă. Dacă ai o minoritate de zmei, că suntem doar câțiva, să te ocupi ca în primul rând lor să nu le lipsească nimic!
– Interesant! – admise Goanța. Eu aș decreta ceva similar pentru babele care se ocupă cu vrăjitoria…
Pogan făcu doar un gest din aripă, căci nu babele – vrăjitoare sau nu – îl preocupau pe el. În definitiv, pe asta se și baza Împăratul Verde când conducea discreționar: feluritele minorități nu aveau un punct de vedere comun, astfel că împăratul își permitea să le ignore toate doleanțele.


Sursa