Călăul Raul avea tot mai des crize de conştiinţă.
– De ce? De ce?…
– De ce, ce? – nu pricepu Verde Împărat.
– De ce trebuie să le frâng os cu os, când i-aş putea trimite pe lumea cealaltă elegant, dintr-o mişcare?
– Pentru că, dragul meu, aşa este prevăzut în fişa postului! Un funcţionar, iubitule, trudeşte opt ore pe zi şi capătă opt guldeni lunar. Tu te osteneşti trei, hai, patru ceasuri, şi asta doar dacă ai clientelă. Şi primeşti treizeci de guldeni, că ai şi spor de conştiinţă încărcată, spor de izolare socială, spor de timp nefavorabil în cetate şi – implicit – pe eşafod, spor de cămaşă mânjită cu creieri, sânge, muci şi ce mai ţâşneşte din condamnat… La Împăratul Roşu ştii cum e? Acolo, călăul apasă pe-un comutator şi toată treaba o face curentul electric. Cum omul e plătit la bucată şi n-are nici sporuri, şi-a mai luat un job la McDonald, ca să-şi poată plăti întreţinerea…
– Da, da’ măcar are prieteni! – insistă Raul.
– Are pe dracu! Acolo nimeni nu-i prieten cu nimeni! Şi chiar dacă ar avea, tu ai avantajul că slujeşti interesul naţional! Hai, potoleşte-te, şi pune-te pe treabă, până nu te trimit la psiholog!
Sursa
Articole similare
- Advertisement -