Desigur că cea mai principială atitudine a partidelor suveraniste este retragerea candidaturilor de la prezidențiale, lăsându-i pe cei doi candidați ai PPE, Antonescu și Nicușor, să se lupte într-o luptă fără miză reală, că ce mi-e Nae, ce mi-e Lae. De fapt, tocmai ăștia doi au acum nevoie să existe candidați suveraniști, ca să rezulte că au câștigat democratic, nu pe mâna malefică a CCR, care le-a blocat adversarii. Orice suveranist candidează, candidează mai degrabă ca să îi valideze pe ăștia doi, să îi ajute să iasă și după aia să se uite la ei cum se laudă că poporul, având de ales între suveraniști și globaliști, a ales globalismul. Dacă de trei luni și mai bine zici că statul este o dictatură vopsită în democrație, ce spune despre tine dacă te duci în alegeri? Valabil și pentru USR, care a zis mereu că asta nu-i democrație. Acum se va vedea dacă au zis asta din pur oportunism, ca să mai atragă niște alegători moderat-suveraniști, sau au vorbit serios. Lasconi, fii bărbată și fă ce-ai predicat. La alegerile din 4 mai, stai acasă cu furnicile.
Sursa