Deficitul de educație are consecințe mai serioase și mai grave decât faptul că tâmpește societatea și alimentează politicianismul. Analfabetismul funcțional are importante consecințe economice. Un tineret și needucat, și lipsit de uneltele de cunoaștere de bază pentru a se educa mai departe (cum ar fi, de exemplu, cunoașterea limbii române) înseamnă o piață de muncă ieftină, salarii mici și, consecutiv, consum mic și un volum mic de taxe. Un stat puternic este un stat bogat, iar bogăția statului poate veni din doar două direcții (dacă dau la o parte vânzarea resurselor naturale, ca fiind ce a mai proastă idee posibilă): din taxarea corporațiilor, sau din taxarea cetățenilor. Or, statul român nu se poate îmbogăți prin corporații, că n-are. Alea-s ale altora, se îmbogățesc aceia, nu statul nostru. Nici din taxarea unor cetățeni săraci nu se poate îmbogăți statul, că mai rău îi sărăcește, după cum se și vede. Ca stat condamnat de istorie să fie stat-piață, statul român nu poate fi decât spectator la situația că marile corporații multinaționale câștigă de pe urma populației needucate, apatice social, dependentă economic de salariu și condamnată să adopte disciplina amară a sărăciei în speranța unei pensii la fel de sărace. La toate aceste vești proaste se adaugă și o administrație proastă și hoață, care nici măcar puținii bani colectați din taxe nu reușește să-i transforme în creștere economică. Nu reușește fiindcă nu știe cum, întrucât în administrație se regăsesc și o parte din aceeași analfabeți funcțional, acum și cu o ștampilă atârnată la cingătoare, ca să facă legi și să ia decizii. Din fericire, soluțiile sunt și simple, și numai două la număr, deci și analfabeții funcțional din administrație le pot pricepe și accesa.
Prima soluție, reformarea radicală a învățământului primar. Analfabetul de azi nu a devenit analfabet în liceu și în facultate, ci a ieșit așa din învățământul primar, deci acolo este buba. Ce rost are să reformezi întreaga ”educație”, dacă baza educației, școlarizarea primară este aceea care trimite mai departe, ”în sistemul edcuațional” copii care nu știu nici măcar limba română, și nici nu își doresc să o știe? Să reformezi tot sistemul când sursa problemelor se află într-o singură zonă, e ca și cum ți-ai băga mașina în reparație capitală de fiecare dată când ai pană de cauciuc. Dacă ar fi după mine, în învățământul primar ar trebui să fie cei mai buni oameni, cei mai bine educați și cei mai bine plătiți educatori din sistemul de învățământ, iar misiunea lor ar trebui să fie simplă: copilul să iasă dintr-a patra iubind limba română și dintr-a opta cu poftă de învățătură. Iar eu zic că dacă acel copil mai are și norocul de a intra în școală cu ”cei șapte ani de-acasă”, în 20 de ani cucerim lumea.
A doua soluție, statul să îl lase pe cetățean să se mai îmbogățească și el nițel, fără să i se uite mereu în portofel și să-i dijmuiască munca și avutul. Taxarea minimă și eradicarea tuturor complicațiilor legale și birocratice care stau în calea acumulării individuale de capital, sunt esențiale pentru ca statul să încurajeze îmbogățirea personală. Reducerea perioadei în care omul este salariat, în favoarea perioadei în care acel om este investitor-antreprenor, sunt elemente cheie ale singurului principiu verificat în economie, acela că un stat devine bogat și puternic numai prin cetățeni bogați și puternici. Iar un cetățean bogat nu stă la mâna statului ca să-i învețe statul copilul cum să devină un salariat ieftin, ci îi cumpără copilului acces la cea mai bună educație de pe piață, așa încât copilul să aibă șansa să devină un capitalist educat, nu un salariat speriat.
Așa se face reforma educației. Cât mai mulți părinți bogați și liberi, plus cât mai mulți învățători geniali, egal o generație de români deștepți, liberi la minte și puși pe treabă. Cu alte cuvinte, coșmarul politicienilor.
Sursa
