Cu regretarea națională a lui Redford este și mai rău decât cu a lui Belmondo, fiindcă, deși numarul acelora care îl regretă fără să-i fi văzut filmele este cam același, Redford are filme mari și grele, nu ca Belmondo, deci culpa de ne-vedere este mult, mult mai mare. Dacă dai la o parte generația 16-25 de ani, care estimez că l-a văzut pe Redford doar în „Avengers: Endgame” (2019), când Redford avea vârsta de 82 de ani, mai rămân aceia, puțini, care au văzut „The Great Gatsby”, poate și „Candidatul”, și poate „The Sting”. Este soarta artiștilor mari și celebri ca, după o vreme, măreția să se dizolve în uitare și să rămână o celebritate goală, în spatele căreia generația de azi să nu poată pune o operă, deoarece nu o cunoaște. Nu-i vina nimănui. Hollywoodul are un business de cantitate și noutate, nu de calitate. Dar pentru cine ar simți o vagă dorință de a se pune la curent cu munca lui Redford, am asamblat câteva postere (15!) de la filmele cu care nu ar da greș never ever. Dintre ele, recomand ca vizionarea să înceapă ușor, cu comedia de spionaj „Sneakers” (1992), al lui Phil Alden Robinson (care a mai făcut „The Sum of All Fears” cu Affleck și „Field of Dreams” cu Costner”). După aceea, toate filmele curg frumos și redfordizarea devine de neoprit.
Cu regretarea națională a lui Redford este și mai rău decât cu a lui Belmondo, f
Articole similare
- Advertisement -
