marius

Prima cerere de prietenie de la o nativă afghană, până acum doar ofițerese văduv

Prima cerere de prietenie de la o nativă afghană, până acum doar ofițerese văduve, aflate prin Afghanistan cu serviciul... Sursa

Povestea pantofului găurit în talpă

- Ce miros! – observă un pantofior de damă violaceu, marca Ventura. - Mda… - confirmă o surată Lacoste, de-un gri verzui. Altădată un pantof pe cinste, ajuns în sacul cu vechituri un pantof de la vestita fabrică Guban simţi că...

Cooperarea

Ca să fie limpede din start, n-am colaborat cu agentul M. de la SRI, ci doar am cooperat. Joncțiunea s-a realizat într-un separeu de la Hilton. Ne-am arătat legitimațiile. Ca o măsură de prevedere-n plus, zisei parola: - Noaptea e și...

Consultația

Dan se deșteptă cu un chef de muncă similar cu acela de-a purta masca de protecție într-o saună. „Dar, ca să am bani de-o bere cu scriitorii, trebuie s-o fac și pe asta! Adică, să ascult toate balivernele” –...

Povestea cu luna plină

Corina începu să se obişnuiască ştiindu-l pe Marcel mai tot timpul în Dinar. O vreme îl căutase prin birturi, încercând să-l ducă acasă şi reuşind doar să işte scene penibile, dar mai apoi îşi spuse că în tot răul...

Povestea cu femeia căsăpită, cu cele trei mere şi cu arabul Hasan

Oricine a trecut vreodată pe strada Glad simte că întreg cadrul îndeamnă la crimă. Dacă, totuşi, până de curând nu s-a săvârşit niciun asasinat, aceasta nu contrazice observaţia cea dintâi, ci demască mai ales lipsa de sensibilitate a celor...

Secţia 122

Marcel Oprescu era un tip dificil. Foarte greu de mituit, deoarece îi lipsea simţul umorului, prefera lucrurile funcţionale, astfel că deseori irita pe toată lumea. Într-o împrejurare, plecase de la birou cu nu ştiu ce treabă, iar după o...

Povestea cu miracolul de Crăciun

Că va fi fost arătare cerească ori duh subpământean, Caius n-ar putea preciza, însă se pomeni cu entitatea în apartament. Cât îl priveşte pe Caius, era un om ca oricare altul, cu diferenţa că nu prea obişnuia să facă...

Examen

În Lwambe, Aurel nu avea nimic de făcut, așa că își aminti cum ajunse agent SIE. Aștepta, cuprins de inerentele emoții, în sala de examen, când intră chestorul Stoler. Își propuse să reușească încă de la proba orală, ca...

Salonul

Odată dispărută moda tatuajelor, gândii să vin în întâmpinarea dorințelor semenilor, astfel că deschisei, împreună cu Aurel, un „salon de mancurtizare”. Ne-am împărțit din start sarcinile: Aurel cu prestarea, eu cu profitul. Dacă ar fi după Aurel,...

About Me

3164 ARTICOLE
11 COMENTARII
- Advertisement -spot_img

Latest News

Deocamdată, Meșterul Manele e ca Mozart, mereu de actualitate. E drept, că zilel

Deocamdată, Meșterul Manele e ca Mozart, mereu de actualitate. E drept, că zilele acestea mi-a țâțâit puțin, atunci când...
- Advertisement -spot_img