Astăzi este ziua în care îmi postez poza ”de la Revoluție”, aceea în care îmi caut țigările în buzunar, însă cine mă întreabă azi îi zic că-mi căutam foaia cu manifestul pe care voiam să-l citesc la microfon, în calitatea mea de membru al cel puțin unui guvern, nu mai știu în care, fiindcă se făcea câte un guvern în fiecare cameră, guvern din care făceau parte toți cei prezenți și cum eu circulam cu camera de colo-colo, sunt aproape sigur că am devenit, din greșeală, unul dintre primii miniștri ai României libere, chiar dacă și numai pentru câteva minute, orișicâtușidepuțintotușicontează. Oricum, de-atunci am rămas cu prostul obicei de a mă uita de sus la masele populare, lucru urât, deși nu complet greșit, dacă iau în considerare că după 35 de ani suntem exact în aceeași situație, dictatorul a căzut dar încă e prin zonă, Securitatea conduce țara, însă, spre deosebire de atunci, masele populare n-au nicio treabă, sunt bine mersi și n-au nimic de comentat în stradă. Oricum, scuze.