Altă temă de interes pentru generația propagandistă care se îndreaptă spre ridic

Altă temă de interes pentru generația propagandistă care se îndreaptă spre ridicol via stigmatul societății este aceea că n-a fost o lovitură de stat, deoarece statul nu putea să-și dea o lovitură sieși, hă, hă, hă, că ar fi fost absurd. În realitate, statul chiar a dat o lovitură de stat, însă nu acestui stat, ci statului din viitor, acelui stat care începuse să se întrezărească în momentul în care Georgescu a câștigat turul întâi al prezidențialelor. Altfel zis, l-a lovit încă din fașă. Chiar și așa, mic și prăpădit cum era la naștere, pruncul a avut zile, așa încât lovitura de stat este încă în desfășurare și continuă să lovească în cele trei elemente ale viitorului stat: conducătorul, susținătorii și poporul. Dar, deoarece nu există nici un precedent istoric unde statul din viitor a fost învins, ne aflăm în situația unui deznodământ cert, deși întârziat, ca trenul de Iași iarna, nu vine niciodată când îl aștepți, dar până la urmă tot vine. De pildă, dacă transpunem perioada aceasta peste perioada revoluției din ’89, care a început (să zicem) pe 16 decembrie și s-a încheiat (să zicem) pe 25 decembrie, estimez că suntem undeva cam pe 18-19 decembrie, când părea că revoluția s-a fâsâit și că ceaușismul va reveni la normal. Mai departe scrie-n carte. Lovitura pe care statul ceaușist o dădea viitorului stat român eșua cu brio, deși nu fără să lase în urmă tragedii, drame, complicații și mizerii. Pe scurt, da. Statul își dă lovituri sieși, iar acele lovituri nu reușesc niciodată. Viitorul învinge întotdeauna. E cert. Așteptăm, cu plictiseală, evenimentele.


Sursa