Uneori uiți de tine și devii prea combativ, ajungi să fii mult prea combativ, de

Uneori uiți de tine și devii prea combativ, ajungi să fii mult prea combativ, de rămâi așa, te definește combativitatea, nu normalitatea, precum un rugbist diliu care aleargă cu balonul oval strâns în brațe spre terenul de țintă, dar uită să-l pună jos acolo și aleargă în continuare, dincolo de tribune, dincolo de stadion, iese în decor și continuă să alerge, de-l râde lumea, ”bă, vezi că ești razna, lasă mingea, stai jos, bea o apă, relaxează-te, că meciul e în altă parte și oricum s-a terminat demult”; iar ăla, încă îndârjit, întreabă ”ok, dar am câștigat?” și lumea se miră ”ce?” adică ”ce anume voiai să câștigi?”. Așa și eu cu indignarea mea, venită din vexarea (era să scriu ”vexlarea”) că a intervenit cineva (cine? nu știu! securistul întreprinderii, probabil!) de s-au răsucit ăia de la TNB și au interzis spectacol bun, programat, promovat, afișat și soldoutat cu o săptămână înainte de reprezentație. Eu nu sunt genul omul care să blesteme ceva sau pe cineva, ba tocmai dimpotrivă, dar dacă aș fi fost, ăsta ar fi fost blestemul pe care l-aș fi folosit după acea supărare: ”fie să-ți interzică TNB-ul piesa după ce-a zis c-o joacă”. Doamne-ferește. Greu blestem. Prea greu. Chiar și dac-aș fi în businessul de blesteme, n-aș avea inimă să-l vexlez pe un seamăn de-al meu în așa hal. Mai ales că, vorba românului, ”tot răul spre bine”, sau ”când Dumnezeu îți închide o ușă, îți deschide o fereastră”, iar asta nu-i deloc ceva de blestemat sau de lăpădat, ba dimpotrivă. Iată cum explică Google Search această expresie: „Când Dumnezeu îți închide o ușă, îți deschide o fereastră” (sau un geam) înseamnă că, deși o oportunitate se închide, Dumnezeu oferă mereu o altă cale, o alternativă, un nou început, sugerând speranță, credință și reziliență, căci blocajele sunt doar parte dintr-un plan mai mare, iar El are mereu o soluție, chiar dacă nu o vezi imediat, îndemnând la perseverență.” Frumos. Corect. Mai ales că, la mine, nici de perseverență n-a fost cazul, că în secunda doi după ce show-ul a fost interzis, Geo Remeș de la Teatrul Godot a sunat-o pe Magda Catone (care joacă în spectacol, face regia dar este și producer) și a invitat-o să țină spectacoulul la Palatul Bragadiru. Adică, na, fereastră. Uite, vezi? Acesta este genul de capitalist de care avem nevoie în țara asta. Vede valoarea, vede oportunitatea, acționează pe loc și în final toată lumea câștigă. Inclusiv vexlarea mea a fost utilă, fiindcă mi-am zis: să moară caca dacă n-o să fac s-ajung director la TNB și-o să-i dau afară pe toți securiștii, botiștii și pupincuriștii, las să fie acolo doar artă, cultură și geniu, de să se-nchine lumea când trece prin față pe la TNB, ca atunci când trece pe lângă biserică. Am dat și cu un ”amin” la final, deci, păzea: vine Georgescu. Și fiindcă tot am ajuns în zone de închinăciuni. Mă închin în fața acelora care au reacționat prompt și puternic la pumnul în gură pe care l-a primit, nu eu, că eu sunt ca omul, frunză-n vânt, ci libertatea de expresie artisitică, deci un principiu de bază al unei societăți libere și civilizate. Apropo, da, interzicerea spectacolului este direct cenzură și este interzisă atât în Constituție (Art. 30) cât și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art.10). Dar, din fericire pentru aceia care m-au vexlat, nu există și o lege care să penalizeze explicit cenzura, așa că iată încă o infracțiune care este lăsată să treacă pe sub radar, și nu întâmplător, ci pentru că aceia care cenzurează sunt întotdeauna în echipa acelora care fac legile, deci își fac loc să cenzureze după voia inimii. Dar ce este corect și legitim să cenzureze? Zice în legea 504/2002, Legea Audiovizualului:
”Limitele Libertății: Această libertate nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața privată a persoanei sau dreptul la imagine. Interdicții Legale: Sunt interzise defăimarea, incitarea la ură, discriminare, separatism, violență publică sau manifestările obscene, detalii ce se stabilesc prin lege.”
Or, piesa mea, care militează pentru cultură, ce prejudiciază? Evident, prejudiciază incultura. Altfel zis, aceia care controlează TNB au sărit în apărarea inculturii. E ca și cum ar fi zis: ”nu, incultura este sfântă și este de neconceput ca un spectacol care atentează la onoarea inculturii să se joace la TNB!” Ceea ce pune în lumina corectă și demersul Teatrului Godot, care, precum un om care vede un pisoi abandonat la marginea drumului, l-a luat și i-a oferit un cămin și prin acest gest a afirmat, invers decât TNB: ”da, dacă un spectacol de teatru militează pentru cultură și împotriva inculturii, el trebuie să aibă un teatru în care să se joacă, fiindcă teatrul, prin definiție, este despre cultură, fiindcă divertisment fără cultură este precum un hamburger fără chiftea, adică dai din fălci degeaba, că nu satură.” Acestea fiind zise, îmi dau seama că lumea ar putea crede că show-ul cu ”Nepotul meu se crede poet!” este ceva de Ateneu, unde publicul de vază și înțolit la patru ace vine să aprecieze niște artiști care declamă manifeste despre cultură, precum artiștii de la televiziunea lui Ceuașescu, care declamau despre partid, cu flamuri fâlfâind în spate. Nu. Este un show de pur divertisment, pe alocuri haios, pe alocuri emoționant, pe alocuri cu împunsături la actualitate, după cum bine au observat aceia care l-au recenzat – și le mulțumesc din suflet, atât pentru că au observat acest lucru, cât și pentru că și-au făcut timp să scrie două vorbe. În rest, pe încercate. Următorul spectacol de la Palatul Bragadiru are loc duminică, 8 februarie, de la orele 19:00, iar biletele sunt deja la vânzare pe situl teatrului (link în comments). Recomand bulucirea pe bilete, nu doar fiindcă am și eu un gheșeft din asta, ci fiindcă sala este sala de bal de la Palatul Bragadiru și nu este în pantă, deci locurile din față sunt mai bune (ca oriunde, dealtfel). Nu sunt multe showuri care să militeze într-un mod agreabil pentru însuflețirea prin cultură, deci dacă însuflețirea este scopul, aceasta ar putea fi o bună ocazie. Mai ales că data viitoare nu va mai fi așa de răcoare în sală (a fost un accident). De pildă, dacă n-aș fi scris eu piesa, eu m-aș fi dus chiar și din curiozitate ca să văd ce mai cenzurează ăștia. Și aș fi fost foarte surprins.


Sursa