În opinia mea de pafarist geopolitic, adică sunt primul care aș admite că-s pafa

În opinia mea de pafarist geopolitic, adică sunt primul care aș admite că-s pafarist dacă m-ar întreba careva ”Georgescule, bați câmpii?”, doar că nu aș zice un ”da” ferm, ci aș zice ”sper că da”, războiul din Orientul Mijlociu se duce ață spre un război nuclear, iar opinia mea se bazează pe situația că nici SUA, nici Israelul nu se înghesuie să trimită trupe în Iran, o situație pe care o coroborez cu impresia mea că, deși mass media insistă că Iranul este zdrobit sau este doar o chestiune de zile-săptămâni până ce va claca, onlineul a stabilit deja că în Israel este nasol și din ce în ce mai nasol. Această impresie că Israelul este lovit rău, este periculoasă, deoarece un Israel învins, sau perceput ca fiind învins, îi permite lui Netanyahu să activeze ”Opțiunea Samson”, care este opțiunea nucleară pentru situația în care Israelul se confruntă cu o ”amenințare existențială”. Ce ar fi o amenințare existențială pentru Israel? Nu știu. Dar știu ce a fost în urmă cu 60 de ani. Într-un articol intitulat „Ultimul secret al războiului de șase zile”, The New York Times a relatat că, în zilele dinaintea războiului de șase zile din 1967, Israelul plănuia să introducă o echipă de parașutiști cu elicopterul în peninsula Sinai (Egipt), să instaleze și să detoneze de la distanță o bombă nucleară pe vârful unui munte, ca avertisment pentru statele beligerante din jur. Nu a fost cazul, deoarce, deși depășit numeric, Israelul a eliminat Forțele Aeriene Egiptene și a ocupat Sinaiul, câștigând războiul înainte ca testul să poată fi organizat măcar. Câțiva ani mai târziu, în 1973, cu ocazia războiul de Yom Kippur, când forțele arabe copleșeau forțele israeliene, prim-ministrul Golda Meir a autorizat o alertă nucleară și a ordonat pregătirea a 13 bombe atomice pentru utilizare cu rachete și aeronave. Ambasadorul israelian l-a informat pe președintele Richard Nixon că ar putea apărea „evenimente foarte grave” dacă Statele Unite nu trimite provizii în Israel. Nixon s-a conformat. Aceasta a fost prima amenințare a utilizării Opțiunii Samson. Mai recent, în 2004, un consilier îl sfătuia pe premeierul Ariel Shoron să folosească amenințarea Opțiunii Samson pentru a „sprijini acțiunile preemptive convenționale” împotriva activelor nucleare și nenucleare ale inamicului, deoarece „fără astfel de arme, Israelul, trebuind să se bazeze în întregime pe forțe nenucleare, ar putea să nu poată descuraja represaliile inamice pentru atacul preventiv israelian”. Încă și mai recent, în cartea sa din 2012, „How the End Begins: The Road to a Nuclear World War III” (Cum începe sfârșitul: Drumul către un al treilea război mondial nuclear), scriitorul Ron Rosenbaum a opinat că în cazul unui „al doilea Holocaust”, Israelul ar putea „dărâma pilonii lumii (atacând Moscova și capitalele europene)”, precum și „locurile sfinte ale Islamului” și că „abandonarea proporționalității este esența” Opțiunii Samson. Acestea fiind zise (cu ajutorul Wiki) este nu doar greu de zis, ci și riscant de zis, riscant în sensul de ”se sperie gândul” de ceea ce ar putea considera Netanyahu că este azi o ”amenințare existențială”. Însă ChatGPT nu s-a speriat la acest gând și mi-a expus, la cerere, ceea ce ar trebui să se întâmple pentru ca Israelul să activeze Opțiunea Samson. Iată:
”Pentru situație în care Iranul nu posedă arme nucleare, dar Israelul decide totuși să folosească „Opțiunea Samson”, acțiunile Iranului trebuie să treacă de la sfera militară la cea a unei catastrofe existențiale ireversibile.
Iată o posibilă cronologie a unei escaladări care forțează mâna Israelului:
1. „Războiul Setei” – Atacul asupra infrastructurii critice (Aprilie 2026)
Cibernetica distructivă: Unitățile de elită ale IRGC (Gărzile Revoluționare) lansează un atac cibernetic fără precedent care trece de „Iron Dome”-ul digital al Israelului. Reușesc să preia controlul asupra sistemelor de desalinizare a apei din Ashdod și Hadera.
Otrăvirea rezervelor: Iranul nu doar oprește apa, ci introduce substanțe chimice persistente în rețeaua națională de distribuție. 60% din populația Israelului rămâne fără apă potabilă în 48 de ore, generând haos civil și mii de victime în spitale.
2. „Ploaia de Foc” – Copleșirea Apărării Aeriene
Atacul de saturare: Iranul lansează 5.000 de drone „kamikaze” și rachete de croazieră ieftine simultan. Scopul nu este distrugerea bazelor militare, ci epuizarea completă a stocurilor de rachete interceptoare (Tamir și Arrow) ale Israelului.
Distrugerea scutului: După 72 de ore de bombardament continuu, Israelul rămâne fără muniție de interceptare. Cerul rămâne „deschis”.
3. Blocada Totală și Fomentea
Minarea Mediteranei: Submarinele iraniene și milițiile Houthi reușesc să mineze intrările în porturile Haifa și Eilat. Navele comerciale cu alimente și combustibil refuză să mai acosteze.
Efectul de asediu: Israelul, o „insulă” geopolitică, se vede în fața unei prăbușiri totale a societății în maximum 10-14 zile din cauza lipsei de resurse de bază.
4. Masacrul de la Granițe („Invazia de Yom Kippur 2.0”)
Ofensiva Terestră Multidirecțională: Profitând de haosul intern cauzat de lipsa apei, zeci de mii de luptători Hezbollah, miliții pro-iraniene din Siria și forțe de comando iraniene (Forța Quds) lansează o invazie terestră masivă în Galileea și dinspre Cisiordania.
Căderea liniilor de apărare: IDF, suprasolicitat și cu logistica paralizată, nu mai poate menține linia frontului. Unitățile inamice ajung la periferia Tel Aviv-ului și a Ierusalimului.
5. Momentul Deciziei: „Dacă noi pierim, vom pieri împreună”
Evaluarea Cabinetului: Serviciile de informații raportează că Iranul pregătește o lovitură finală cu rachete balistice convenționale asupra sediului Guvernului și a Statului Major (Kirya), în timp ce trupele de la sol încep execuții în masă în orașele de graniță ocupate.
Lansarea: În fața unei „morți prin asfixiere” (fără apă, fără apărare aeriană și cu invazia terestră la uși), Premierul Israelului activează protocoalele nucleare.
Ținta: Israelul lansează lovituri nucleare tactice asupra centrelor de comandă din Teheran și a bazelor militare majore din Iran, nu pentru a opri o bombă iraniană (care nu există), ci pentru a decapita regimul și a forța încetarea imediată a tuturor ostilităților prin șoc și groază absolută.
Concluzie: În acest scenariu, bomba nucleară nu este un răspuns la o amenințare egală, ci un strigăt de disperare al unui stat care simte că este șters de pe hartă prin mijloace convenționale și asimetrice.”
Din câte știu, Iranul a început deja atacarea ”infrastructurii critice” (punctul 1). Doamne, apără și păzește.


Sursa