Cu ipocritele scuze de rigoare pentru imaginile pe care urmează să le proiectez în conștientul micului nostru colectiv, mărturisesc că la fiecare discurs al lui Nicușor eu văd o puță care moare la intrare, într-o împrejurare în care doamna nu există, domnul nu-și dorește, iar intrarea este intrarea de la metrou. Altă imagine este aceea cu puța cu mânuțe, din bancul cu puța cu mânuțe, unde unul vine la doctor și zice că i-au crescut niște mânuțe pe puță și din cauza aceasta nu poate avea act sexual, căci mânuțele se proptesc în vorba aia și actul nu poate avea loc; iar doctorul i le taie, mânuțele cresc la loc, iar i le taie, iar cresc la loc – și pe urmă pacientul nu mai vine, însă doctorul îl vede pe stradă și-l întreabă:
– N-ai mai venit. Nu ți-au mai crescut mânuțele?
– Ba da.
– Și ce-ai făcut?
– Înainte actul propriu-zis, îmi dau un bobârnac în daravelă.
– Și?
– Și daravela strigă ”aoleu!” și se apucă cu mânuțele de cap.
Așa că ăștia care visează mari revoluții, asediul palatului de iarnă, cărucioare scăpate-n jos pe scări, nicușorul prins după o urmărire dramatică pe Transfăgărășan și pus să dea socoteală pentru nu se știe ce, că omul n-a făcut nimica, deoarece, structural, nu-i capabil să facă nimica, ăștia își pierd vremea. Poate că este de-ajuns un bobârnac.
Sursa
Cu ipocritele scuze de rigoare pentru imaginile pe care urmează să le proiectez
Articole similare
- Advertisement -
