Virgil

Polivalent, părea să nu se mai oprească. După ce absolvi Filologia, își luă un doctorat în limbi clasice la Atena, unul în Teologie la Tübingen, în Fizică la Oxford și-n dracu știe mai ce la Sorbona. Apoi, se mai potoli o vreme, poate și din pricina unui pietroi la fiere.
Cum îl aștepta bisturiul, gândi că nu este rău să se spovedească înainte. Părintele Ilarie era dedicat misiunii sale, însă avea o particularitate: nu-i plăcea să fie bătut la cap. , în schimb, se și gândea la mutra pe care-o va face duhovnicul când va afla cu ce om de știință vorbește. Ilarie, însă, puse problema diferit. Rosti molitfa, apoi întrebă:
– Ce ai să-I mărturisești lui Dumnezeu?
începu cu un preambul în care aminti de cele patru sau cinci doctorate obținute prin cele străinătăți. „E clar – gândi părintele -, ăsta n-a avut vreme să mai comită cine știe ce!” Și-i dădu dezlegarea, apoi îl împărtăși cam în grabă, căci mai avea și-un botez peste două ceasuri.
Veni și operația. Convalescent, se consola cu gândul: „Când va afla doctorul Budiu pe cine-a operat! Că, înainte, a uitat să se intereseze…”
Budiu veni la vizita de dimineață și verifică sticla de urină. Era cam un litru.
– Ați eliminat frumos! Gazele merg deja?
– Merg…
– Perfect! Mai pune-i o glucoză… – adăugă către asistentă.
Despre cele patru sau cinci doctorate, medicul nu mai simți nevoia să discute.


Sursa