Polivalent, părea să nu se mai oprească. După ce absolvi Filologia, își luă un doctorat în limbi clasice la Atena, unul în Teologie la Tübingen, în Fizică la Oxford și-n dracu știe mai ce la Sorbona. Apoi, se mai potoli o vreme, poate și din pricina unui pietroi la fiere.
Cum îl aștepta bisturiul, gândi că nu este rău să se spovedească înainte. Părintele Ilarie era dedicat misiunii sale, însă avea o particularitate: nu-i plăcea să fie bătut la cap. , în schimb, se și gândea la mutra pe care-o va face duhovnicul când va afla cu ce om de știință vorbește. Ilarie, însă, puse problema diferit. Rosti molitfa, apoi întrebă:
– Ce ai să-I mărturisești lui Dumnezeu?
începu cu un preambul în care aminti de cele patru sau cinci doctorate obținute prin cele străinătăți. „E clar – gândi părintele -, ăsta n-a avut vreme să mai comită cine știe ce!” Și-i dădu dezlegarea, apoi îl împărtăși cam în grabă, căci mai avea și-un botez peste două ceasuri.
Veni și operația. Convalescent, se consola cu gândul: „Când va afla doctorul Budiu pe cine-a operat! Că, înainte, a uitat să se intereseze…”
Budiu veni la vizita de dimineață și verifică sticla de urină. Era cam un litru.
– Ați eliminat frumos! Gazele merg deja?
– Merg…
– Perfect! Mai pune-i o glucoză… – adăugă către asistentă.
Despre cele patru sau cinci doctorate, medicul nu mai simți nevoia să discute.
Sursa
