Vigiliae-42

Primăvara anului 2042. La început, au fost trei japonezi care ziua munceau și noaptea se distrau. În loc să-și vadă de distracția lor, unul a plecat la Budapesta, că se săturase să vadă toată ziua numai japoneze, altul s-a dus la Viena, ca să-și facă poze în Prater, iar al treilea a vizitat Sighișoara, pe urmele lui Dracula. Treptat, europenii deveniră obsedați de muncă și chefuri, în special de chefuri. Organizația Mondială a Sănătății declară pandemie de insomnie, vigiliae-42.
În România, autoritățile se mobilizară. Populația fu sfătuită să se culce cu capul pe-o ureche, să doarmă cât mai mult alături de cei dragi și să poarte pe stradă mască de somn, ca să nu ia vigiliae-42. Evident, toți completau o declarație pe proprie răspundere în care afirmau că, în caz că se vor lovi cu capul de pereți, nu vor avea niciun fel de pretenții, fiind mai mult decât mulțumiți că au scăpat doar cu atât. În localuri, trebuia să bei întâi o bere „Delirium tremens”. Cei care nu adormeau cu capul pe masă, erau raportați ca purtători de vigiliae-42.
Seara, orice activitate înceta, doar mașinile Poliției circulând pe străzi și îndemnând lumea la somn prin megafoane: „Dormiți liniștiți, poliția română veghează!” – după care puneau „Somnoroase păsărele”.
În tot acest timp, agentul în rezervă Aurel dormea. Nu chiar în permanență, se mai trezea să mănânce, să meargă la baie și să fumeze. SRI îi colectă dejecțiile, de la parter, și le trimise la analiză. Rezultă că Aurel este insomniac asimptomatic, astfel că fu trezit de agentul Tudose ca să-și ia somniferele.


Sursa