Vestea că armata română are okeiul să doaboare dronele rusești care se încumetă


Vestea că armata română are okeiul să doaboare dronele rusești care se încumetă pe-aceste plaiuri vigiliente, aceasta este o veste foarte bună pentru noi, contribuabilii, că altfel ar fi fost ca și cum am fi cumpărat avioanele alea scumpe degeaba. Sub acest aspect, rușii fac un serviciu armatei române, fiindcă îți dai seama cât de jenant ar fi fost să se ducă Moșteanu la mare și să vadă lângă plajă o curte plină de F 16 pline de praf.
– Bă! Ce-i cu droaștele astea aici?
– Amenințarea rusă, domnule ministru!
– Ce amenințare?
– Cea rusă. A zis și Radu Tudor că e amenințare.
– Mda, mă rog… Oricum, dar măcar mai ștergeți-le de praf, naibii!
Amenințarea rusă e bună și pentru cariera lui Moșteanu. Îți dai seamă, să fi fost pace, nici o amenințare de nicăieri și Moșteanu să n-aibă altă treabă pe lume decît s-o dea afară pe Lasconi dimineața la prânz și seara. Brrr. Dar știrea este scrisă neglijent, fiindcă să pui ”pot doborî” între paranteze, ca citat din Moșteanu, asta se poate interpreta, adică le putem doborî, dar asta nu înseamnă că le și doborîm de-adevăratelea. Le trebuie jurnaliști militari. A, pardon. Au deja.





Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisement -spot_img
Noutăți

Articole similare

- Advertisement -spot_img