Eliodor se plimba pe Pajiște, cu mâinile la spate, petrecute peste capetele aripilor. Din loc în loc, se apleca spre câte o floricică și-i zicea, duios, pe numele științific, vorbindu-i despre câte-n lună și-n stele. Auzi fâlfâit de aripi; florile și iarba fremătară. Cei doi Arhangheli se proțăpiră în față, flancându-l.
– Alo, cetățene, unde credeți că mergeți, așa, ca vodă prin lobodă?
– Păi, mă plimb și eu pe pajiște… – bâigui Eliodor.
– Declarație pe proprie răspundere aveți?, se încruntă Mihail.
– Nnn … Da, am! – își aminti că-i spusese Sfântul Cristofor că-n lumea imaterială e suficient gândul pentru ca aparența să devină vădită. Băgă mâna în faldurile vestmântului și scoase foaia.
Gavriil o privi cercetător și obiectă:
– Nu e trecută data și scopul deplasării.
– …Păi, ce dată? Aici e veșnicie!
– Și, de ce n-ați trecut, aici, „veșnicie”, orele 14.20 – 16.40? Sfântul Anton strănută și dumneata iei totul în răspăr? Nu știi că traversăm o epidemie? – roși Gavriil și ochii-i străluciră.
– Nu cumva ești putinist și conspiraționist? Și? Unde-i masca? – se burzului și Mihail.
– Ce conspiraționist? Am ieșit să vorbesc cu florile!
– Lasă, că vă știm noi pe de-alde voi! Ziceți că vorbiți cu florile și conspirați!
Sursa
