Totuși, nu este ca și cum Georgescu nu ar fi făcut greșeli în comunicarea ideilo

Totuși, nu este ca și cum Georgescu nu ar fi făcut greșeli în comunicarea ideilor, planurilor și obiectivelor sale mărețe. Lasă ceea ce crede el despre roșii, gheață, viață, oamenii reptilă și câte și mai câte. Astea mai merg, ca un fel de pată de culoare într-un peisaj de personaje politice mai terne decât faianța dintr-o baie ceaușistă. Fiindcă se vede deja că politicianul român se metamorfozează în clone de Cristian Diaconescu, sau Predoiu, în persoane lipsite de orice fel de accent uman, că dacă scoți din ele discursul instituțional, se dezumflă ca o saltea gonflabilă uitată la soare. Sau cum era belgianul care merge prima dată în State și descoperă aparatul automat de bărbierit.
– Cum funcționează?
– Îți bagi fața în aparat și aparatul te bărbierește.
– Dar cum este posibil, că nu toți avem fețele la fel?!
– Prima dată, nu.
Adevărul este că, minus o doză considerabilă de cuvinte pe care i le-a pus în gură de mass media globalistă, Georgescu a cam zis tot ce-au zis ăștia ca zis. De ce-a zis el chestii care nu se zic fără să-i scoți din minți pe aceia care țin în mână ștampila care te validează sau te invalidează drept candidat? Ca să dea glas celor mai profunde și mai scandaloase gânduri ale poporului și astfel poporul să îl urmeze precum șoarecii pe fluierașul cel isteț? Fiindcă este o persoană atât de excesiv de sinceră, încât ce-i în gușă și-n căpușă și dacă nu zice exact ce gândește, se sufocă? Fiindcă nu este capabil să-și transmită ideile într-un mod mai subtil, astfel încât și poporul să priceapă ce-i de priceput, iar statul să nu sară de fund în sus? Oare nu cunoaște legea și soiul de aplicatori care o aplică, astfel încât să nu-și bage capul de bunăvoie în mașina de tocat oameni, vieți și cariere? Nu știa că, la noi (și nu numai), nici măcar partid nu poți să-ți faci dacă nu te juri în scris pe democrație, UE și Vest? În fond, Georgescu este un om matur, în toată firea, e trăit, umblat, însurat și cu copii, așa încât nu-l poți bănui că este infantil sau schizo, de vorbește gura fără el. Cel puțin după față, pare un om care când zice o vorbă, aia e vorbă, nu aer condiționat. Și-atunci, de ce? De ce vorbește el ca-n filme, ca un personaj aflat între Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Ion Besoiu, în ”Actorul și sălbaticii”? Nu știu. Dar bănuiala mea este că atât l-a dus mintea. Adică, nu prea departe. Mie mi-ar fi plăcut ca Georgescu să fie briliant, să-i facă p-ăștia din vorbe, să-i zăpăcească, să-i răsucească, să-i înnoade și apoi să vină el deasupra, să le rupă ușa, să le înfigă steagul suveranismului în vârf la Cotroceni și să dea cu clor și spirt pe-acolo, pe holuri și prin unghere. Dar eu sunt matur și fript. Eu știu că dacă visez la ceva, trebuie să-mi fac eu visul ăla, că n-o să vină-n veci un altul să-mi împlinească mie visele. D-aia înclin să cred, nu că Georgescu a încercat și nu i-a ieșit de fraier ce-a fost, că nu-i frumos să-i zici ”fraier” unui om care măcar încearcă. Bravo lui. Dar cred că n-a vrut. Poate că a crezut că vrea, asta da. Dar dacă ar fi vrut cu-adevărat, nu ar fi făcut greșelile de amator care l-au dus unde l-au dus. Pe scurt, s-a mobilizat, a jucat frumos, a avut posesia, dar adversarii și-au dorit mai mult victoria și au marcat pe greșelile lui. Ceea ce impune întrebarea: dacă el n-a fost în stare să-i bată p-ăștia din liga mică, pe alde ciolaci, bolojani, securime și interlopime instituțională, ar fi fost el în stare să ridice țara acolo unde-a zis el c-o ridică?
– Desigur, ar zice Georgescu.
– Pe ce te bazezi? ar zice Moromete.


Sursa