N-am scăpat nici eu de febra cumpărăturilor, căci nu-mi e străin nimic din ce este omenesc! De altfel, nu știu cine-ar fi rezistat: cu numai 49,99 Lei, puteai cumpăra un set de 100 de măști de protecție. Am...
Fiind zi de 13, Klaus o invită pe doamna Carmen la restaurantul Tenerife. Cerură două ciorbe de perișoare și deja obișnuitele grătare de pui cu cartofi prăjiți. Ciorba a fost cum a fost. Departe, totuși, de cea de...
Fiind triplă pandemie, oamenii cam începură să încurce măsurile de protecție. De aceea, la intrarea în magazine, li se reamintea: - Întâi îți dezinfectezi mâinile, apoi te ungi cu Clotrimazol și-ți introduci supozitorul!
Sursa
Cetățeni, nu votați candidați care apar pe afișele electorale fără masca de protecție! Dacă nu se protejează pe ei și pe cei dragi, cum ne vor proteja pe noi?...
Sursa
În anul 2030, Consiliul Mondial al Bisericilor a constatat o proliferare a activității demonilor, în special între orele 23-6. Presa a marșat și, în curând, s-a declarat pandemoniomie, țările intrând, una după alta, în carantină, alertă, priveghi, post și...
Verde Împărat primi un program prin care putea urmări ce fac supușii săi pe internet. Decepția fu cumplită!
- Toți se uită numai la pornografii! Doar doi oameni mai dăm câte-un search pe Google, să căutăm și altceva!
- Eu nu...
- Oooo, să ne trăiți, stimate domn! – ziseră colegii de cafenea.
Peste noapte, crescui în ochii lor, deoarece DNA mă acuză că am primit o șpagă de două milioane de euro, în 2006.
- Nu-i chiar așa – încercai să...