Sunt și oameni care nu se uită la filme, precum sunt și oameni care nu ascultă m

Sunt și oameni care nu se uită la filme, precum sunt și oameni care nu ascultă muzică – și nu sunt nici puțini, nici marginali, nici inculți, ci așa sunt ei structurați sufletește. Nu sunt handicapați sau ceva, ci motorașul lor merge cu altă benzină. Care-i aia? Treaba omului. Sunt unii care știu pe dinafară ”Ce te legeni” și asta le-ajunge o viață, cum aș fi eu, dacă n-ar fi muzică și filme pe lume, mă lași pe o băncuță-n parc cu Cervantes și ai scăpat de grija mea forever. Însă omul care vede filme, fie că le vede ca o parte esențială din compoziția lui culturală sau le vede ca să-și treacă două ore fără să mai macine aceleași griji în minte, acel om are la activ tone de filme, bune, proaste și mai așa și-așa. La acest om, nițel sânge în cinema n-ar trebui să fie ceva neobișnuit. Un horroruț a păpat orice filmiot. Nu se poată fără. Dacă ai ciugulit Tarantino, ești vaccinat la capete retezate, cișmele roșii și creieri pe pereți. Dacă servești Scorsese, nu mai ai voie să strâmbi din nas la o baie de sânge. Sunt atâtea horror-uri mari pe lume, că eu zic că azi nu mai poți, după o sută treizeci de ani de cinema, să zici că e groaznic să vină unul cu o mască făcută din pielea de pe capul altui om și s-o taie pe fata aia cu drujba. Sau să intre un șofer de taxi cu pușca într-un bordel și să pulverizeze măruntaiele peștimii pe pereți. Nu. Omul, în geniul său minunat, face artă din orice. Depinde de om. Îi dai unuia un băț și el și-l bagă-n cur. Îl dai altuia același băț și ăla face din el o pasăre măiastră. Pe scurt, The Substance (2024), de franțuzoaica Coralie Fargeat, nu ar trebui ratat doar fiindcă scrie pe el ”horror”. Sau fiindcă e făcut de o franțuzoaică și zici ”m-am săturat, nene, de labe franțuzești”. Nu. Filmul este unul dintre acele rare filme născute clasice și în afară de numele ”Coralie Fargeat” nu are nimic ”franțuzesc” în el. În rest, tot ceea ce ai auzit despre film este adevărat. Fargeat a săpat în Demi Moore până a dat de geniu și i l-a scos la lumină. Magaret Qualley (fata cea mai mică a lui Andie McDowell, făcută cu fermierul și fostul fotomodel masculin Paul Qualley) avea geniu deja din naștere. Scenariul a luat Globul de Aur nu fiindcă este o capodoperă de literatură de cinema (cum a fost scenariul la ”American Fiction” al lui Cord Jefferson, anul trecut) ci fiindcă atât de eficace, atât de ”strâns” încât filmul nu are cadru care să fie acolo degeaba. Totul funcționează impecabil ca rotițele într-un ceas elvețian de cinema și trimite publicul fără greș în (cred că) cea mai amplă baie de sânge din orice film făcut vreodată. Pe scurt, curge sânge cu sens, nu degeaba. Între timp, curge un film de cinematecă făcut azi. Ce-ți poți dori mai mult? Recomand. Cine e chitră și nu dă banul la Mubi, să-și ia săptămâna free, să vadă filmul și apoi să-și canceleze abonamentul. Simplu. De torrente nici nu mai zic. Dacă ăsta ar fi să fie primul horror din viață (body horror, mai exact), ar fi un bun început. Lasă-te suprins, vorba lui Lidl sau ceva.


Sursa