Mă strecuram, împreună cu Aurel, prin trandafirii din fața blocului. Îi scrisese un cântecel Marietei și dorea s-o surprindă. Pe mine mă chemă să-l acompaniez din zdrangă. Puțin după ora 23, când se-ntărâtă virușii, începurăm:
Trei luni – nu cinci! – și tot ar fi destule
Să nu te pot vedea decât în treacăt!
Căci Arafat ne-a pus iubirii lacăt,
Dușmani ne sunt Tătaru și Stamule!
Nădejdi ce stau din nou să înflorească
În sufletu-ți eu pot să presupun:
N-o fi nici Orban chiar așa nebun
Să ne mai țină zece luni cu mască!
