Semnalez că indiferent de opiniile noastre individuale în legătură cu cele două


Semnalez că indiferent de opiniile noastre individuale în legătură cu cele două războaie în care ne aflăm, unul pe ne-ve, în Ucraina și unul pe ve, în Iran, din punctul de vedere al statului român suntem toți radutudori, adică suntem ”pentru”. Știu că în mintea acelora care sunt împotriva acestor războaie și împotriva războaielor, în general, credem că suntem precum chinezul ăla cu sacoșa în piața Tienanmen în fața tancurilor, ne gândim că dacă ne punem noi contra, putem să oprim tancurile. Știu pentru că așa e și-n mintea mea. Dar nu. Oficial, suntem cu arme și bagaje alături de Zelensky, Trump și Netanyahu. Așa se vede de sus. Sau dacă vreți o imagine: când flutură tricolorul, el flutură politica statului român, nu politica lu’ Georgică de pe Facebook sau a stegarului dac. Asta ca să avem o claritate, deoarce claritatea este bună pentru a destrăma iluziile la care omul captivat de idealuri umaniste se dedulcește, adesea, excesiv. Altă imagine: azi, tricolorul flutură mai degrabă idealurile lui Salvador useristul și ale familiei extinse Miruță, decât ale lui … nici nu știu ce nume să dau, fiindcă nu avem o persoană publică brenduită cu pacifism. Pe scurt, pe bomba aia care căzut pe grădiniță scrie și numele lui Nicușor Dan, Bolojan, Miruță, Țoiu, însă și numele noastre. Altfel zis, poza cu bomba nu avea o rezoluția atât de bună încât să se vadă că dintre numele scrise pe ea, unele sunt ale unora care au scris pe Facebook că nu sunt de acord cu măcelul. Suntem cu toții la grămadă sub drapel și strigăm spre fetițele de la grădiniță care urmează să piară în secunda următoare ”sorry, fetelor, dar noi suntem Vestul și avem priorități mai urgente decât viețile voastre, bum!”. Acest panseu a ieșit mai cinic decât mi-am dorit, scuze; în general, eu țintesc invers, adică să amuz populația, dar asta e, subiectul nu permite. Pentru optimism, anunț că radioul meu, MEȘTERUL MANELE RADIO, duduie de melodii vesele și săltărețe de care se poate bucura toată lumea (link în comments), minus fanii război și nivelat grădinițe. Alt link și către melodia Meșterului Manele intitulată RĂZBOAIELE NOASTRE, un cântec mai pe melancolic, așa, însă dârz pe dedesubt. Se pune și asta, cred.


Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
Noutăți

Articole similare

- Advertisement -spot_img