ROMEO: Pe propria-mi răspundere, scrisei,
Că merg Julietei să-i pândesc balconul!
E ora două’ș’unu. Mai un ceas,
Pot sta-n grădină, precum voieriștii!
Aș sta mai mult, dar de mă ia poliția,
Opt mii de lire n-am nici eu, nici tata!…
JULIETA: Nesăbuiți, bărbații! Pentr-un chip,
O clipă-ntrezărit de sub o mască,
Și mâini cu gesturi doar înmănușate,
Fantasmă ce-ar putea fi o zgripțoaie,
Ei garduri sar și intră în grădini,
Nepăsători că duc cu ei covidul!…
ROMEO: Dar, iat-o! Este glasul ei,
Acela răzbătând din izoletă?…
Atât de-aproape e și, parcă, totuși,
Zid aspru-i distanțarea cea socială!
În brațe-aș strânge-o, dar mă protejez
Pe mine, precum și pe cei dragi mie!
JULIETA: Te-i liniști cu-al solitudinii păcat,
Romeo,-așa cum fac și Capuleții!
Ori cărți tu vei citi – să te aline -,
(Deși, ca să citesc, zău că nu-mi vine!).
Du-te, Romeo, nu te mai ascult!
Până în cinșpe mai nu mai e mult!
Sursa
