Relax, chiar și o victorie suveranistă cu 51% nu ar fi fost o victorie a suveran

Relax, chiar și o victorie suveranistă cu 51% nu ar fi fost o victorie a suveranismului românesc, ci doar o mneh-victorie politică împotriva unui globalist submediocru. Suveraniștii, când bat, bat cu peste 65%, adică bat net sau nu bat deloc. Nu poate fi președinte suveranist un președinte susținut de jumătate din alegători. N-are sens. Orice altă ideologie poate zice mersi de un 51%. Nu și suveranismul, care nu este o ideologie, ci o identitate. Prin definiție, o identitate nu are opoziție, că nu te poți opune la ceea ce ești. Într-un stat sănătos mintal, partidele politice nu fac opoziție suveranismului, ci funcționează în interiorul suveranismului. Nu e cazul în statul de față. Am pronosticat că suveranistul ar fi avut nevoie de 45-47% în primul tur ca să câștige în turul al doilea. Na, poftim. De ce n-a câștigat? Moaca, prezența, discursul, strategia, anturajul și dușmanii. S-a zbătut ca să fie președintele celor mulți, dar a omis să vrea să fie președintele tuturor. Că și cei puțini sunt mulți, după cum se vede. Ce-am învățat noi de-aici? Că mesajul suveranist este mai mare decât mesagerul. Steagul este întotdeauna mai mare decât stegarul, cu excepția scurtului moment în care stegarul înfige steagul în vârful a ceva. A reușit? Lauri! N-a izbutit? Piere. Plătește cu viața (cu viața politică, desigur) onoarea de-a fi încercat. Alt stegar la rând, că ăsta a dat steagul de gard. Bine, e clar că pentru el este o realizare și c-a nimerit gardul, dar pentru steag este o rușine. Altă lecție: suveranismul n-are voie să piardă. Partidul care se-nfășoară vremelnic în steag, da. D-aia e bine ca partidul care se atinge de suveranism să fie lux, prima-întâi, muc și sfârc, betonat, să n-ai de unde să-l apuci. Și cine vrea să-l apuce, să nu-l poată ridica dacă nu-i vrednic, ca pe ciocanul lui Thor. Din nou, nu a fost cazul. Poate într-o zi. Dar acea zi nu e azi. La globaliști, evident, nu e cazul de vrednicie, fiindcă e clar că orice sclav mai răsărit cu patalama de la patalamie face treaba. Eu, ca agit-prop ad-hoc pentru suveranism, simt că mi-am făcut datoria, deocamdată. M-am sacrificat și eu cât am putut. Pentru cauza națională am închis ochii la candidați nesustenabili, am trecut cu vederea penibili glorioși, mocofani măreți și țațe pur-sânge. Apropo: reveniți-vă. Georgescu e bizar. Șoșoacă e caraghioasă. Simion e mărunt. Dacă suveranismul e minune, trebuie candidați minunați, nu ciudați. Ferrari, nu cocalarii. Modele, nu manele. Excelsior și pusi.


Sursa