De la o vreme, Aurel trebuie să-i trimită zilnic chestorului Stoler raportul de activitate. Agentul nu avu încotro, așa că scrise:
„25.09.2020 Linz – Arcotel.
7:30 – cobor cu Judith de la Mossad să luăm micul dejun (au bufet suedez);
9:30 – stau pe terasă la Arcotel cu Judith, luăm un Campari și ne uităm ce s-a mai zis pe Facebook;
11:30 – urcăm la cameră (mi-ați zis să nu mai folosesc termeni vulgari!);
14:00 – mă cert cu Judith: eu vreau să prânzim la Verdi, ea preferă Goldener Adler. În final, ieșim la Goscinna Chatta (eu am luat friptură cu spanac, Judith, pelmeni);
18:45 – revenim la cameră (tâgâdâm-tâgâdâm, înțelegeți dumneavoastră!)
19:55 – ieșim la o plimbare pe malul Dunării și apoi ne ducem la Kaffe Glockenspiel;
23:00 – revenim la hotel.
Concluzii: Ăștia de la Mossad plătesc agenți ca să nu facă nimic toată ziua!”
Sursa