Rămâne situația că Siegfried a fost abia a treia alegere a lui Nicușor, care l-a preferat mai întâi pe magnificul Tomac și apoi pe mărețul Veștea, până să-i acorde și lui Siegfried onoarea desemnării. De unde se vede că orgoliul lui Siegfried ori nu există, adică n-are, ori este super-țuț, inox, indestructibil, dacă a acceptat desemnarea fără să strâmbe din nas că i-au luat-o înainte Tomac și Veștea.
Dacă eram pe planeta Caragiale, ar fi fost ca și cum Trahanache i-ar fi desemnat mai întâi pe Farfuridi și Brânzovenescu, până să-l desemneze pe Agamemnon Dandanache.
Îmi pun întrebarea: câte umilințe trebuie să îndure un om în țara asta până să i se recunoască valoarea? Ar trebui să se indigneze cineva, totuși.
Până când o să fim ignorați, noi, românii?
Sursa
