Perioada asta pașnică, dintre întâi decembrie și paișpe-cinșpe decembrie, ar fi perioada în care, în urmă cu 33 de ani, poporul român clocea revoluția română, măi băieți. Ca să știți și voi. În toată țara, grupuri îndârjite de români se adunau prin cârciumi, pe ulițe și în fața blocurilor, discutând soluții și strategeme ca să-l dea jos pe nemernic. Spiritul revoluționar plutea în aer, dens, amenințător, palpabil. Uite-așa se frăsuiau toți românii și puneau la cale revoluția populară, milimetru cu milimetru, până în cele mai mici detalii. Și nimeni nu stătea deoparte. Dimpotrivă. Dacă umblai pe stradă cu un aer mai absent, erai tras de mânecă:
– Georgescule, ce faci? Visezi? Revoluția nu este pentru visători, Georgescule! A sosit vremea să ne schimbăm soarta! Luptăm pentru viitor! Na, vopsea. Scrie pancartele astea.
– Ce să scriu pe ele?
– Cum ce, Georgescule!? Scrie ce-ți dorești să fie în țara asta.
– Eu îmi doresc să emigrez.
– Bine, ok, dar dacă n-ai emigra, cum ai vrea să fie?
– Habar n-am.
– Vrei să-l dăm jos pe Ceaușescu?
– Da.
– Păi, scrie.
– Vrei să vină Iliescu, să aducă libertatea și capitalismul în România?
– Cine-i Iliescu?
– Nu știu. Dar important este că nu-i Ceaușescu.
– Corect. Altceva?
– Vrei să vină după aia dom profesor de la Universitate, Emil Constantinescu de la Geologie, ca să facă și la noi cum e-n America?
– Cine-i Constantinescu?
– Nu știu. Dar important este că nu-i Iliescu.
– OK. Și pe urmă ce scriu?
– Pe urmă, scrie să se-ntoarcă Iliescu.
– De ce?
– Nu știu. Dar important este că nu-i Constantinescu.
Uite-așa fervoare, elan și spirit revoluționar mustea în urmă cu trei decenii în perioada asta. Așa și-a schimbat soarta acest popor, măi copii. Ca să știți și voi cum s-a luptat pe aceste meleaguri. Că dacă poporul nostru român nu făcea Revoluția, n-o făcea nimeni! Cum s-a și făcut, de fapt.
Sursa