Peneleul este un muribund cu acte, dar nu se predă și acum se ocupă cu o campanie de comunicare pentru a-l explica populației pe Nicușor Dan, ca urmare a situației că Nicușor Dan se cere explicat și a situației previzibile că popularitatea președintelui s-a dus în cap și continuă să se ducă în continuare, cu posibilitatea reală ca garda de la Palat să nu-l mai lase înăuntru deoarece nu îl cunoaște, că omulețul care zice că e președinte se mișcă și vorbește bizar, suspect. Campania ”Nicușor Dan este om” este un eșec din capul locului, nu doar fiindcă o face peneleul, ci în primul rând fiindcă, din principiu, dacă devine necesar să explici o persoană, mai rău îi faci, deoarece populația se simte împinsă să-i placă ceea ce deja nu-i place, iar asta se vede unde duce, că suntem în situația bizară în care activiști reuniți ai peneleului și ai usereului, adică activiștii a două partide aflate la guvernare, fac opoziție la populație, în speranța, încă și mai bizară decât președintele, că populația va accepta calificativele de ”pleava societății”, ”rinoceri”, ”bigoți” și ”retardați” și va zice, ”da, domle, ați avut dreptate, noi suntem idioți și voi sunteți o lumină care are în frunte o lumină mai micuță, precum lampa minerului de pe casca aia a lui, de-acum înainte vom tăcea mâlc și vom aplauda zâmbind”. Oricum, campania este simplistă, odată fiindcă penelelul este în faliment și nu are bani să plătească creiere, iar apoi fiindcă autorii campaniei consideră că populația este formată din simpletoni, ceea ce este în linie cu ideea anterioară, că populația este pleava societății și nu bunghește chestii complexe. Aici se înșeală, fiindcă dacă populația a observat că președintele este ridicol, înseamnă că populația are spiritul viu, sau ca un minim, are spiritul de observație viu, iar asta nu-i deloc puțin. Pe scurt, ideea campaniei este că Nicușor Dan este om, ceea ce, sincer, nu e mult, că oameni suntem toți și știm că poate fi destul de nasol să fii om, dar poate fi de laudă dacă ești maimuță. Atunci, da, să fii om este o mare chestie. Altă problemă a acestei campanii de explicare a președintelui este aceea că vine de la aceleași persoane care l-au explicat și pe Iohannis, când i-au explicat dificultățile de exprimare emoțională ca fiind ale unui om care ”tace și face”, or se știe ce-a făcut, deși aia cu tăcutul a fost reală că a tăcut de-a rupt și tace inclusiv acum, când i-au luat casa aia și e bun de plată pentru un milion de euro, fapt care îl face să fie unul din puținii peneliști care vor plăti pentru faptele lor. Ceea ce le dorim tuturor peneliștilor.