Pe linia asta, cu indignarea față de colocvialismul românesc, o s-ajungem să înjurăm cu ”dumneavoastră”, dac-ar fi să te iei după indignații de serviciu. E clar că ăla n-a zis ”autist” ca o referire la afecțiunea medicală de care suferă unii oameni, ci la opacitatea în comunicare a ăluilalt, care este și vizibilă, și notorie, deoarece atunci când i te adresezi aproape că vezi mesajul tău cum avansează lent spre mintea lui, unde ajunge într-un târziu, mai stă acolo o vreme pentru procesare și abia apoi se întoarce spre tine un răspuns, care răspuns mai face și el un timp pe drum, apoi apare oarecum deviat de la subiect, semn că procesarea a mers cum a mers, dar la ambalare a lăsat mult de dorit. Păi, câte ”handicapatule” mi-am luat eu în trafic (dar am și dat), să fie bancnote de un leu și tot sare de milion. Sau ”bă, ești surd?”, ”bă, ești chior”, ”ești nebun”, ”ești oligofren” și așa mai departe. Când noi, românii, îi spunem unuia că e prost, nu ofensăm bolnavii cu dizabilități intelectuale, precum nu ofensăm nici agricultura românească atunci când îi spunem unuia că e varză. Pe de altă parte, la cât de divizată a ajuns societatea acum, nu mai e mult până când ne vom da în gât unii pe alții la Combatarea Discriminării fiindcă ne adresăm unii altora cu ”române”.
– Ce-ai bă, ești român?
– Săriți, viol!
Sursa
Pe linia asta, cu indignarea față de colocvialismul românesc, o s-ajungem să înj
Articole similare
- Advertisement -
