O s-o zic eu ca să nu-mi băltească în subconștient și să iasă la lumină mai târz

O s-o zic eu ca să nu-mi băltească în subconștient și să iasă la lumină mai târziu, în viață, sub forma unei înjurături către un inocent: Georgescu al vostru a fost de cacao. Molcuț și înțelepcios ca Buddha din Budești, a stat cu erosimu-n gură di granda, însă el însuși, hai s-o zicem p-aia dreaptă, n-a avut vână să se mandelizeze, adică să se martirizeze pentru cauza pe care o predica. A cotit-o și-a coit-o până ce s-a retras și-a zis că asta nu mai e România aia, a lui, e alta, în care el nu se regăsește, adio, pa. Dar să zică și el ca un bărbat care o ține pe-a lui, bună, proastă, nu contează, e a lui și merge cu ea până-n pânzele albe, ”da, băi, frate, îmi asum, am zis aia, am zis ailaltă, eu am dreptate, voi nu aveți, hai scitir, dați-mi cătușele alea să mi le pun singur, deschideți o hrubă la Doftana, mă bag! Români, iată, eu sunt sfinții închisorilor doi, mă duc să mă sfințesc pentru voi în ocnă, precum SteveMcQueen în ”Papillon”, mânânc gândaci de pe pereți și beau apă din budă dacă o fi să fie, dar eu merg cu adevărul meu până-n pârnaie, ba chiar și până-n cimitir dacă-mi pică greu la stomac terciul ăla pe care mi-l dau torționarii securității prin vizetă!”. Sincer, pentru o persoană care se-mbăiază în lacuri înghețate, a dat dovadă de cam puțină rezistență la durere. Dacă procurorii iadului te fac din acte, zici mersi și te duci să suferi pentru țară, nene. Na-vă, acesta este Merțanul meu, luați-l, mie dați-mi o dubă albastră să mă duc acolo unde mă trimite acest regim opresiv și să nu mă așteptați, fiindcă, în pușcărie, ori îi conving pe temniceri de adevărul meu și ieșim cu toții de-acolo să eliberăm țara de sub jugul globalist sub formă de Regimentul Gardienii de Munte de la Rahova, ori pier acolo ca martirii neamului, ceea ce și sunt. Mie cel mai mult mi-a displăcut aia cu ”aceasta nu mai este România”, fiindcă mi-a amintit de ăla care mânâncă bine mersi la un restaurant de lux și când îi vine nota trântește șervetul în farfurie și strigă ”ce restaurant de căcat! acesta nu mai este restaurantul pe care îl știam și-al apreciam, adio”. Nu, nenică. Te-ai băgat, mergi până la capăt, nu da vina pe țară că țara nu corespunde standardelor tale. Dacă tot te-ai apucat s-o ridici, ridic-o până la sfârșit, nu trânti ganterele pe podea zicând ”astea nu-s de zece kile, sunt de douăzeci, îmi bag picioarele”. Nu merge să faci martiriu în confort. În rest, da, bravo lui, a mai însuflețit niște populație care băltea în niznai, a mai adăugat vibrație la spiritul civic, spre bucuria ălorlalți, care s-au trezit băgați în seamă, fiindcă și dacă ești băgat în seamă ca dușman, tot se cheamă că exiști. Pe scurt, acum avem și noi, suveraniștii, Crinul nostru. Pauza s-a terminat, capul la fund sub gheață, sau doar la fund, whichever comes first. Decât martir, frumos și memorabil, mai bine confort, tern și uitabil . Să-l ia consultant la IKEA sau ceva.


Sursa