Nu întâmplător, soroșiștii care azi deplâng soarta țării sunt aceiași care ieri

Nu întâmplător, soroșiștii care azi deplâng soarta țării sunt aceiași care ieri amenințau populația cu moartea în timpul vaccinației și tot aceia prin care au curs și continuă să curgă cele mai gogonate și toxice șopârle lansate de filiala română a securității bruxelezo-americane. Ei provin dintr-un eșalon de comunicare format, mai ales, în timpul epocii băsescu, atunci când o mare parte a clasei politice românești a fost predată la cheie Popularilor europeni, ocazie cu care această clasă politică s-a întors cu curul la electorat și și-a simplificat activitatea politică, funcționând exclusiv ca paznic la fax, ca agent politic al PPE. În jurul ei, au apărut rapid comunicatorii de azi, o păturică socială care, de ani de zile, trăiește aievea visul intelectualului român: tot ce-i clocește mintea este un succes, fiecare bășină este sponsorizată de o corporație, de o fundație sau de stat, cel mai mărunt gând al lui este plătit și distribuit masiv, cărțile lui sunt publicate în zeci de mii de exemplare, îi sunt dăruite funcții și ranguri, iar când acestea nu există, se înființează pe loc. Tot ce trebuie să facă acest intelectual soroșist-popularist este să gândească și să scrie soroșist și să aibă cont în bancă. Astfel, epoca băsescu a trecut, dar soroșiștii au rămas și au devenit, la rândul lor, din propagandiștii fomiști de ieri, reperele culturale și civice de azi. Într-un fel, ei seamănă cu un vâsc agresiv care a înghițit copacul cultural pe care l-a parazitat și acum, dacă te uiți de departe, pare că vâscul este copacul. Dar nu e. Copacul e copac, parazitul e parazit. O tufă. Dar ascensiunea soroșistului nu e ceva nou. Fiecare stat are intelectualii pe care-i și-i plătește, se știe. Dej i-a avut pe-ai lui, Ceaușescu pe ai lui și România Europeană pe ai ei, cu observația, poate subiectivă, că Dej și Ceaușescu au pus în cultură mai multă valoare decât băsismul și iohannismul. Sau poate e prea devreme de tras concluzii, deși, dacă te uiți la muguri, eu zic că poți deja să te fuți în ele de fructe. Alt semn al valorii este întrebuințarea pe care soroșistul o dă notorietății și statutului său social. Este un indicator important. Oameni de o asemenea anvergură publică ar putea face minuni pentru societate dacă și-ar prăvăli greutatea notorietății asupra unor cauze, poate mai mici, dar cauze care preocupă poporul în cel mai înalt grad, cum ar fi corupția, politizarea și interlopizarea justiției și câte și mai câte. Dar nu. Dacă ar fi să definești intelectualul soroșist, prima observație ar fi că el nu se mânjește cu problemele omului mărunt, nu. El face doar politică și, dacă se poate, doar politică înaltă. A doua observație ar fi pedigreeul acelora cu care stă la masă, anturajul; ori acolo n-ai să vezi vreodată vreun om necăjit. Ori soroșistul este înconjurat de soroșiști ca și el, ori de salariați bazați, milionari bugetari ca Băsescu, lipitori sinecuriste și granguri atât de corupți că și-au trecut județe pe persoană fizică. Pe scurt, ăștia-s poeții, ăsta-i cenaclul. Și-acum, să ascultăm următoarea poezie.


Sursa