Aurel apreciază locvacitatea. Adică, poți trăncăni despre orice și, dacă are chef, el te ascultă. Dacă n-are chef, pare că te ascultă. Din punctul ăsta de vedere, nu ai ce să-i reproșezi. În plus, de când Marieta decise să-și caute o viață mai bună, și-ar dori să cunoască o femeie (Judith a fost detașată în Gabon).
O cunoscu pe Amalia pe un site de întâlniri.
– Ești locvace? – fu prima sa întrebare.
– Locvace ești tu cu mă-ta! – răspunse Amalia, și-i dădu block ca pe Facebook.