La donna del lago

Trimis în misiune în Africa, Aurel privea a pagubă. Atâta-i împuie capul chestorul Stoler că lacul Nyasa se află între Malawi, Tanzania și Mozambic, încât agentul nostru nu mai știa în care țară trebuie să spioneze și, mai ales, ce anume. Așa că privea unduirile lacului în amurg când, deodată, văzu cum o mulțime de băștinași lapidau o femeie. Aceea, însă, nu păru să se sinchisească, plutind pe undele arămii. Curând, zarva se potoli, și toți plecară la treburile lor.
– De ce aruncau cu pietre? – întrebă Aurel.
– Din invidie.
– Dar, ce motiv au?
– Păi, sunt singura albă. Acum, suntem doi, mă mir că nu te-au luat și pe tine, mai ales că aduci oarecum cu Cristofor Columb.
– Te-au rănit?
– Aș! Eu sunt zână, sunt imaterială, pot să dea cu cataroaie până se revarsă lacul! Ai auzit de zâne?
– Firește! În România avem Lacul Zânelor, Poiana Zânelor, Izvorul Zânelor, Peștera Zânelor și, pe A2, Hanul Zânelor, dar acolo zânele sunt materiale și cântă muzică populară.
– Și celelalte zâne-s ca mine?
– Sincer, nu știu! În pofida toponimelor din țara mea, ești prima zână în imagine și duh pe care o întâlnesc.
– La voi, toți oamenii sunt albi?
– Așa și-așa. Nu chiar toți. De ce, te gândești la un transfer? Că am o sticlă goală de vodka…
– M-ar cam bate gândul! Dar, când chestorul nu e furios pe tine, să te trimită în Africa, știu că tu freci menta mai mult prin Austria. Ce-ar fi să mă duci la Gmunden?…
– Perfect! Însă, mai am de spionat pe-aici…
– Lasă, că-ți fac eu niște dări de seamă exhaustive, de rămâne Stoler țuț! Știu că ai mașina timpului și covorul fermecat, nu ți-ar strica, în plus, și niscaiva relații privilegiate cu Zâna Lacului sau, cum prefer eu să mi se spună, La Donna del Lago.
– Sau, Die Frau vom See, dacă ai ales Austria…


Sursa

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisement -spot_img
Noutăți

Articole similare

- Advertisement -spot_img