Cu circa 4400 de ani în urmă, reușind să atragă fonduri africane, faraonul Keops își propuse să ridice o piramidă cum nu s-a mai văzut până la el. Adică, s-au mai văzut piramide, dar a sa urma să fie mai mare. Cam de 350 de coți.
– Și la ce ajută? – se arătă sceptic preotul Potifera.
– Oferim 100.000 de locuri de muncă, încurajăm turismul și, personal, dobândesc viața veșnică.
– Rămâne de văzut… – mormăi preotul, care calculase că, cu banii risipiți pe piramidă, se puteau ridica cinci temple.
Lucrarea avansa și faraonul se gândi că, în vreo douăzeci de ani, ar putea s-o vadă terminată. Se întâmplă, însă, ceva neprevăzut.
Potifera îl vesti:
– Te cheamă procurorul Radames.
– Păi, eu sunt faraon!
– Știe, da’ nu-l interesează, zice că justiția este independentă.
– De când?
– De când ai semnat un papirus în sensul ăsta.
– Eu? Eram beat?
– Tot ce se poate, că le cam obișnuiești…
Pe scurt, Radames îl acuză pe Keops că, deși Nilul se revarsă anual, el a preferat să ridice o mega-piramidă în locul lucrărilor de îndiguire.
– Dar, asta dă rodnicia țării!
– Verdețuri se puteau importa! Că avem destulă piatră de dat la schimb…
În final, se căzu la pace. Radames primi o șpagă consistentă, piramida fu ridicată la doar 300 de coți, iar cu piatra rămasă se puseră borduri până la templul din Gizeh.
Sursa
Articole similare
- Advertisement -