Într-o notă pozitivă, încă e pace. Poți să-ți dai seama că încă e pace prin comp

Într-o notă pozitivă, încă e pace. Poți să-ți dai seama că încă e pace prin comparație cu perioada din pandemonie. Și atunci era pace, dar altfel de pace. Îmi amintesc de parcă era ieri. Dacă erai bolnav și nevaccinat, erai bolnav. Dacă erai sănătos și nevaccinat, erai tot bolnav, dar bolnav niznai, moartea îți dădea târcoale, iar dacă tot nu mureai și nu mureai, erai declarat conspiraționist. Dacă erai bolnav și erai vaccinat, erai sănătos. Ba, chiar și dacă mureai vaccinat, erai sănătos. Dacă mureai de bătrînețe sau de vreo nenorocire, tot virusul te răpusese dar nu ți-ai dat tu seama, ai trăit și ai murit în negație. Dacă mureai după ce fuseseși vaccinat, era trădare, nu mai existai pentru țară, erai un trădător care a trădat cauza dreaptă a vaccinării chiar și cu prețul vieții, murind de moarte naturală. Pe scurt, ca urmare a situației că în lume sunt mai multe feluri de războaie, avem mai multe feluri de păci, iar în una dintre ele viețium și noi, românii. E bula noastră de pace. Războaie în bulă, pace în bule. Departe sunt vremurile în care omenirea visa la o pace care se așează peste planetă ca o zi vară peste câmpie. Azi, omenirea seamănă mai mult cu un bloc de apartamente. Diversitate în unitate. În unele apartamente e pace, în altele nu. Ăia de la scara unu îi detestă pe ăia de la scara doi și, dacă și-ar pune mintea, ar intra peste ei, le-ar lua gâturile și apartamentele. Dar la noi, în garsoniera românească e încă pace. Da, desigur, ținem cu ăia de pe scara noastră, că doar n-o să ținem cu ăia de la scara doi! Îți imaginezi, ce oroare, să se ia la cafteală scara unu cu scara doi, să câștige scara doi și noi, care am trăit o viață știind că locuim pe scara unu, să ne trezim că se schimbă literele pe ușa de la bloc și stăm la scara doi? Brrr. Dar cea mai bună imagine a bulelor de pace am văzut-o ieri într-o filmare de pe plaja din Tel Aviv, acolo unde era ca la noi în Neptun, în luna august: vacanță, soare, muzică, beri, ulei de plajă, copii cu mămici, bălăceală, tot. La o oră de condus sau cum ar veni, cam distanța dintre Constanța și Vama Veche, era Gaza. Război. Bula palestiniană. Bula nasoală. Oroare. De fapt, nu este exclus ca unii dintre israelienii care sorbeau beri pe plaja din Tel Aviv să fie soldați aflați în permisie. A doua zi, sau poate chiar în aceeași seară, să lase șlapii, să-și ia bocancii, uniformele și armele și să se ducă cu TAB-ul ceva mai încolo, în Gaza, și să mătrășească niște palestinieni pe plajă. Ce tărie extraordinară! Aș vrea și eu să am în minte o draperie care să separe atât de eficient vacanța de muncă. Deși, în mințile lor nu cred că i o vorba de o simplă draperie, ci de un impenetrabil zid de piatră. Două bule, bula de pace și bula de război, în aceeași minte, wow! Minți deosebite. Oameni deosebiți. Schizo, frate.


Sursa