Într-o lume românească ideală și rațională, nepângărită de idei fixe și atașamen

Într-o lume românească ideală și rațională, nepângărită de idei fixe și atașamente politice aberante (cum ar fi ”dreapta” și ”stânga”), îndepărtarea lui Ciucă de chiar idea de președinție ar trebui să fie o prioritate cetățenească. De ce ar vrea cineva să trimită un fost militar român într-o funcție publică eminamente (vorba vine) civilă? A, dacă România era o țară cu o armată țuț, vivace și înfricoșătoare, colcăind de războinici și șvarțenegheri, de să tremure Bulgaria că poate ni se năzare să ne luăm înapoi Cadrilaterul; sau să-i țâțâie lu’ Ucraina că am putea trimite în orice moment Forțele Speciale Pedagogice ca să deschidă o sută de școli românești în Nordul Bucpovinei, Herța și Bugeac, răspândind limba și cultura românească la o sută de kilometri de jur împrejurul școlillor; și să zică Orbán Viktor către investitorii maghiari, ”bă, nu vă mai băgați așa de tare pe Transilvania, că armata română are fitilul scurt și fierbinte, deodată ia foc și vine iar să pună drapelul românesc pe Országház”. Într-o lume unde militarul român ar fi o instituție care strălucește în noapte ca un luceafăr și nu o anexă obscură la armatele altora, un Ciucă ar fi o stea cu stele pe umeri. Dar nu e. Între împinge tava la popotă și împinge hârtiile la minister, Ciucă se remarcă doar prin faptul că este un soldat suficient de nebelicos încât să devină civil peste noapte și un civil sufficient de șters ca să aibă nevoie de o uniformă pentru a avea identitate. Dovada că-i așa este că n-a picat armata română într-o rână dacă i-a pleacat în civilie un pilon de bază ca generalul Ciucă. E drept, nici civilia nu dă pe-afară de bucurie că un bugetar devine tot bugetar, dar pe un buget mai mare, că un Ciucă civil ne costă mai mult decât un Ciucă militar. Pe scurt, nu se justifică ideea de a căuta un președinte conducător printre militari conduși, iar dacă am avea, totuși, fantezia să o facem, poate că nu Ciucă ar fi prima alegere. Or mai fi prin armată și alții care au diplome discutabile, stâlcesc limba română, dar măcar au nițel fulger în privire, să mobilizeze poporul, nu ca Ciucă, a cărui privire blajină trădează că ține în secret o canisă de caniși albi pe balcon și pe toți canișii îi cheamă Țuțuleț. Este limpede, sper, că în ciuda înclinațiilor mele spre ”dreapta”, nu Ciucă este acela care poate ieși în fiecare dimineață în balconul palatului Cotroceni pentru a împrăștia în văzduhul patriei un aer de liderșip, capitalism și responsabilitate individuală. Nu. La mine, ”dreapta” este un partid care nu există la noi, unul care are o singur punct în doctrină, ”meritocrație sau moarte”, iar dacă acest partid ar exista, două lucruri s-ar întâmpla, PNL s-ar desființa și Ciucă n-ar exista. Și mai pe scurt: Ciucă, stai jos, locul trei. Păcuraru-n turul doi, ca să ne mirăm și noi: cum ai făcut, fată, cinci copii și arăți așa? Luminează poporul, rogu-te.

Sursa