Merg azi la cafenea. Apoi, îmi amintesc că-i închisă cam de un an. „Hai să urc până la Doru!” – îmi zic, dacă tot am ieșit din casă cu noaptea-n cap.
Îl găsii pe Doru suit pe un scăunel, cu ștreangul pus de gât.
– Am concluzionat că viața nu are sens! – zice el.
Nu-i cunosc raționamentul, însă replicai:
– O concluzie corectă!
– Sau, sunt argumente teologice pentru care viața trebuie trăită?
Stătui un timp pe gânduri, apoi:
– Nu, nu sunt.
– Nici la neoprotestanți?
– Nici!
– Dar în Filosofie?
– Nici atât!
– Sau, în motivaționalele lui Osho…
Auzind că mă ia și cu Osho, trăsei un picior la scăunel, că altfel riscam să ajungem și la textele de muzică ușoară și ne prindea noaptea acolo. Nu se zbătu prea mult.
Poliția sosi în vreo zece minute. Socotii să-i ajut:
– Aici e biletul în care-și cere iertare de la prieteni și proclamă viața ca fiind insuportabilă. Cam de vreo două săptămâni l-am văzut schimbat… Pe scăunel e o urmă de la pantoful meu, pentru că mi-a fost ciudă că a făcut-o și i-am tras un șut! Era tânăr, putea să mai trăiască…
– Cam greu – zise agentul Virgil. Avea covid, mai bine că și-a scurtat agonia! Decât să moară carbonizat prin spitale…
Sursa
Articole similare
- Advertisement -