În toată viața mea de matusalemic nu mi-a dat vreodată prin cap să-l comentez, s

În toată viața mea de matusalemic nu mi-a dat vreodată prin cap să-l comentez, să-l înfierez, să-l pizduiesc sau să-ncerc să-i schimb înclinația politică vreunui cetățean. Să mă duc eu pe pagina sau pe wall-ul cuiva să-l admonestez că de ce vrea să voteze cu ics, igrec sau zet? Să mă bag în vorbă pe stradă sau la berărie ca să-i schimb ideile lui Pulică sau Sulică? Că de ce își dă cu părerea despre primar, guvern, stat sau președinte? Să-l trimit eu pe vreunul să-și facă geometria politică fiindcă trage dreapta sau stânga? Nu. Exclus. Mi se pare indecent. E ca și cum m-aș duce la Popescu acasă, i-aș bate la ușă și l-aș lua la rost: ia zi, bă, de ce mama dracului te cheamă pe tine, Popescu? Opțiunea politică a omului este atât de personală, atât de legată de opinia lui despre viață, lume, job sau pensie, încât să mă apuc eu să-mi dau cu părerea despre acea opinie a lui este ca și cum m-aș duce la acasă să-i inspectez chiloții din sertar. Nu se face așa ceva. Fiecare cu desuurile lui. Consecutiv, părerea mea despre aceia care mă admonestează în comentariile de la panseurile mele de pe Facebook, că de ce înclin către unul sau altul, derivă din cele de mai sus. Oameni, altminteri, serioși, cu serviciu și tot tacâmul, îi vezi că scriu: votăm masiv cu icsulescu, trăiască UE, NATO, FATO, MUE și așa mai departe. Bravo, taică, dar ce treabă ai cu mine. N-ai cui te lăuda? Cheamă un Uber, plătește până la Ploiești și ucide-l pe șofer cu intenția ta de vot, că n-are încotro, nu se poate da jos la Balotești să te lase-n mașină făcând propagandă de unul singur. Oameni nevorbiți, cred. Care aveți prin casă, lăsați microfoane în fața blocului, că ăștia crapă dacă țin în ei. Aaa, dar dacă omul e activist și vrea să-mi întoarcă mie votul după cum îi convine lui și partidului în care vrea el să-și facă o carieră, atunci discuția se schimbă. Omul este la serviciu, precum ăia de la telemarketing, care te sună cu interes, nu de conversație. Cu ăștia trebuie discutat elegant, ca în Oferta Grațioasă a lui Caragiale:
– Mă rog, nu poftiți un bubon?
– Mulțumesc, mănâncă-l dumneata mai bine.


Sursa