În opinia mea, și mai ales după ce s-a vădit că votul e vax, opoziția civică a d

În opinia mea, și mai ales după ce s-a vădit că votul e vax, opoziția civică a devenit o chestiune mai degrabă culturală decât civică, în sensul că orice schimbare ai crede că produci protestând, are ca efect faptul că urmezi traseul dinainte stabilit într-un mod mai animat, mai vibrant, cu figuri. Ba mai mult, această, să-i zic, vibrație civică îl ajută mai mult pe statul autoritar, fiindcă el poate să-și zică sieși și altora că, iată, societatea dezbate, e democrație, direcția în care mergem a fost dezbătută, dezbaterea s-a încheiat, a rămas cum am zis noi, deci e libertate. De pildă, nimeni nu este mai fericit decât statul autoritar atunci când participarea la vot este mare, fiindcă dacă rezultatul este dinainte stabilit, ceea ce îl validează pe el este particparea, nu rezultatul. Oamenii se implică, zice el. O analogie vizuală ar fi cu unul care nu știe să înoate și este aruncat în apă, în timp ce statul autoritar privește de pe margine cum ăla se duce la fund dând disperat din mâini și împroșcând apa în toate părțile.
– Ia te uită cum mai dezbate!
– Da, dar s-a dus la fund.
– Da, dar s-a implicat!
Alternativ, coșmarul statului autoritar este absența de la vot. Nu degeaba se zice că indiferența ucide. În acest caz, ce-o să facă statul autoritar dacă electoratul îl lipsește de implicare? Se usucă și moare lângă urnele goale. Ce mi-ar plăcea să văd un, să zic, Predoiu, că este responsabil de buna desfășurare a procesului electoral și, la final, după ce se înregistrează doar câteva mii de voturi la nivel național, adică după ce se votează ei pe ei, vine capul la stat și-l ia pe Predoiu la trei-păzește.
– Ce făcuși, Cătăline? De ce n-ai vândut ideea de alegeri democratice?
– Ce să fac, bre? Dacă nu ia lumea!
Cred că o idee care s-a pierdut este ideea de grevă. Grevă electorală, grevă la serviciu, grevă la supermarket. Aia era puterea civică. Restul sunt fleacuri, dezbateri, implicare.


Sursa