În opinia mea, poza cu tripleții peneliști, poză de la declarația din grădină, a

În opinia mea, poza cu tripleții peneliști, poză de la declarația din grădină, aceea în care Bolojan a zis că nu se dă dus, flancat de secretarul general penele Motreanu și primvicele Predoiu, este imaginea pentru care s-a murit la Revoluție sau, mai exact, s-a murit pentru ca acest soi de imagine să nu mai apară în veci în spațiul public. Este imaginea activiștilor de partid care fac declarații importante pentru alți activiști de partid asemenea lor, iar toate declarațiile se referă la un singur lucru, la faptul că ei și numai sunt aceia care pot duce statul pe noi culmi ale civilizației și progresului. Altfel zis, Bolojan a declarat despre sine însuși că este esențial și de neînlocuit, iar alea două popice la costum au întărit fandacsia, deși pe mutește. Ce ego la el. Ce aroganță la ei. Și ce riscant, fiindcă să zici așa ceva în țara unde l-au mai împușcat pe unu’ fiindcă a avut același soi de tupeu, este ori inconștiență, ori prostie; ori pur și simplu o brutală insolență, insolența agresivă a secretarilor de partid PCR care, în zilele de dinaintea căderii lui Ceaușescu, cloceau stratatgeme, unele criminale, ca să liniștească populația care începuse să cârâie pe ici și colo. Este imaginea statului care vorbește cu sine însuși, într-un solilocviu al unei eficiențe imaginare, asigurându-se pe sine că este etern și necesar, folosind pentru a-și da glas vocea unor troglodiți efemeri care, în halucinația lor ineptă, se cred Ludovic al XIV-lea și zic că ei sunt statul. În realitate, Bolojan nu e niciun stat, este doar încă un activist de rând care moștenit deficitul de empatie iohanisian și este incapabil să formuleze un gând și o vorbă bună pentru pulimea care privește în sus cu speranța (deșartă) că poate zice ceva și de ei. Nici o șansă. În realitate, Bolojan este ca vrăbiuța de pe sula țiganului din bancul ăla; dacă îi alunecă o gheruță, cade de pe daravelă și devine instant Ciucă Doi, că și ăla se dădea pieptos, indestructibil și etern, dar asta până când a vorbit urna și la trimis înapoi la popotă. Adevăr zic vouă, ziua în care activistul va fi om și nu un neanderthalian powerpointian este încă departe. Din fericire, ziua în care PCR-ul mai moare încă o dată, de data aceasta, prin penele, este foarte aproape. O apucăm.

Sursa