În mod normal, împotriva nostalgiilor comuniste nu se luptă, fiindcă democrația,

În mod normal, împotriva nostalgiilor comuniste nu se luptă, fiindcă democrația, libertatea și prosperitatea capitalismului sunt atât de zdrobitor de evidente încât vorbesc de la sine și nu există comparație, astfel încât omul nu se mai gândește la comunism decât ca la un vis urât și gata, dă la spate și își vede viață. Nici o alegere, deci nici o nostalgie, deci nici o luptă. Așadar, ce motiv au ăștia să lupte împotriva nostalgiilor comuniste, în afară de motivul evident că să mai împuște niște parale, pe tradiționalul sistem, inventează-ți un inamic ca să-ți mai dau niște bani la portofel ca să te faci că te lupți cu el? Răspunsul este simplu. Populația a început să simtă că prețul pentru prosperitate este cam mare. Care-i acel preț? Același ca în comunism: adevărul. Ca și în comunism, omul vede că dacă intri în partid și bagi gulgute, ai avantaje. Omul vede analfabeți și cozi de topor care îi dau sfaturi de viață. Omul vede că trebuie să tacă mâlc dacă vrea să-și păstreze locul de muncă. Și, mai ales, omul vede că una se spune la televizor și alta e situația reală. Cenzura? Trebuie să ai grijă ce spui pe Facebook. Securiștii? Acum sunt în telefon și in laptop. Activiștii? Sunt mai răi că ăia de dinainte. Cultura? Dacă nu e cu gay și nu e antireligie, nu pupi finanțare și distribuție, ești tras pe linie moartă. Altfel zis, omul vede că e aceeași Mărie cu altă pălărie. Libertatea de conștiință, politică și de expresie? S-a văzut câți bani face, atât în pandemie, cât și în alegerile din decembrie, atunci când toată mass media a amuțit oricare altă expresie în afară de cea oficială. Pe scurt, e tot ca-n comunism, doar că acum ai libertatea de a consuma cât te ține punga și ficatul. Nu, nu-i deloc o libertate mică. Dar consumul nu e totul în viață. Asta a început să observe omul. Credea că îi este foame de mici, dar abia după ce și-a umplut burta și-a dat seama că-i era foame de adevăr. Comuniștii mințeau de rupeau, ăștia mint de rup. Credea că a scăpat de comuniști și securiști, dar comuniștii și securiștii sunt tot ăia și sunt tot acolo, cu tot cu corupție, cu aroganță, cu cefe late și lingăii de serviciu. În plus, omul nu are decât să se ducă cu mașina pe Transfăgărașan ca să devină nostalgic al comunismului. E atât de simplu. Ești crâncen pe europenism, capitalist atroce, fanatic liberal? Fă și tu un Transfăgărășan. Altă luptă împotriva nostalgiilor comuniste nu-ți mai trebuie.

Sursa