În ciuda propgandei, cifrele arată că partidele și politicienii care conduc țara, sunt (în pofida rațiiunii, dar în logica securismului euroatlantic și local, însă cu susținerea populației brainwashed) tot aceia care au dat-o de gard, beneficiind de prezumția infantilă că aceia care au inserat oiștea în împrejmuire sunt calificați să o și scoată de-acolo. Bazat și pe faptul că, pe deasupra falimentului documentat și de notorietate, acești conducători au produs și intrarea țării în două războaie, am hotărât că aceștia sunt dușmanii mei și l-am asmuțit pe Meșterul Manele ca să producă (încă) un hit pe acest subiect, inspirat și de celebra melodie al mărețului Nelu Ploieșteanu în interpretatrea monstrului sacru Gheorghe Dinică. Noua capodoperă, CE-AVEȚI CU MINE, DUȘMANI?, intră în primă audiție azi la orele 17:00 pe YouTube și pe Meșterul Manele Radio, iar cine dorește să-și cumpere muzica preferată (și nu să o asculte moca precum ascultă vecinii manelele din blocul de vizavi), o găsește de mâine și în Song Shop. Personal, mă aștept să dea năvală în Song Shop agitând carduri tocite dar premium, ceilalți, prietenii democrației, aceia care consideră că partidele și politicienii de la conducere îi sunt, nu dușmani, ci prieteni – deoarece chiar existența Meșterului Manele (dar o existență precară, chinuită de diverse shadowbanuri) este o dovadă a faptului că e democrație în România, deci cumpărând muzica Meșterului, ei susțin democrația, atâta câtă mai e. Altă logică nu văd. Probabil că alta nici nu există. Dujmanii știu de ce. Linkuri în comments.

