În Botswana

Pe N’Songo nu l-am mai văzut de vreo douăzeci de ani, pe când făcea facultatea la noi, la Spiru Haret. Așa că mă mirai să-l întâlnesc în Timișoara.
– Cum mai e prin Botswana? – întrebai.
– Rau de tot, aici aur! Spus minister a lu sanatate la noi covid trăit sus, jos murit de la praf. Pus la toți umblat în mâini!
– Și nu vă cad obiectele din buzunare?
– Făcut buzunare in vers.
– Adică, invers.
– Da, in vers. Femei obligat purtat pantalonii.
– De ce?
– Umblat mâini și nu văzut interzis la ea. La intrarea în pravalie, scanat la tine.
– Pentru temperatură?
– Nu, ca la noi toți avut 40. Vrut vadă dacă spalat la picioare!
– Și nu mai umblă nimeni în picioare?
– Ba da, dar daca prinde poliție la tine dat ție ten pula! Amenda.
– Pe tine te-au prins?
– Nu, ca picioare la mine fugit mai repede decât mâini la ei! Atit e bun la noi, greu sunat la 112 când merge în mâini!
Auzind toate astea, începui să-l reevaluez pe Arafat. Deși, nu pot fi sigur că așa e-n Botswana, deoarece N’Songo a fost întotdeauna un mare trombonist.


Sursa