Godină și-a dat demisia din Poliție, anunțând într-o postare că ”în sufletul meu

Godină și-a dat demisia din Poliție, anunțând într-o postare că ”în sufletul meu voi rămâne întodeauna un polițist”, sugestia fiind că în sufletul lui există o înclinație profundă pentru apărarea cetățeanului – adică a aceluia slab prin lege, că cetățeanul nu are voie să se apare singur, adică să aibă arme – și că acea înclinație nu va pieri în veci. Paranteză. Frumoasă afacere face statul. Îl lasă pe cetățean fără apărare și apoi îi vinde servicii de apărare pe bază de abonament. Geniu sau ce. Închid paranteza. Numai o soartă fericită a făcut ca Godină să fie polițist, și nu milițian, că ar fi sunat de porc să zici ”în sufletul meu voi rămâne întotdeauna un milițian”. Încă și mai fericită este situația că nu a fost securist, că zicea ”în sufletul meu voi rămâne întotdeauna un securist”. Sau liberal, că parcă-mi aduc aminte că a mai fost un ciucea local care, mutându-se de la PNL la PSD, a zis că trece la socialiști, dar că-n sufletul lui rămâne liberal. Evocarea sufletului în toate rahaturile pe care la face omul de-a lungul vieții este totuși, o exagerare, un abuz chiar. Sufletul, neavând vreo o profesie și nici vreo preferință anume pentru vreo profesie, deoarece singura lui funcțiune este de a-l ține pe om în contact cu imanentul, este adesea confundat de către omul needucat cu instinctul de supraviețuire, că omul zice că ”mi-a dat sufletul ghes”, însă de fapt, foamea i-a dat ghes, nu sufletul. Confuzia vine din manifestările fizice similare ale sufletului și ale foamei, că ambele dau binecunoscuta senzație de gol la lingurică. Altă utilizare improprie a conceptului de ”suflet” este mascarea diverselor neputințe ale omului, căci, vai, avem destule!, sub mantia atoateiertătoare a sufletului special, înclinat doar spre unele profesii și spre altele nu, cum ar fi, de plidă, meseriașul incompetent care, după ce dă de gard o lucrare, zice că, de fapt, el are suflet de poet. Ete na. Aș vrea să văd și eu poetul care scrie o poezie de toată jena și apoi se scuză că el, de fapt, are suflet de electrician. N-o să vezi. În cazul lui Godină, căruia, în tinerețe, îi era foame și a ales să-și ia o meserie care-i dă o uniformă frumoasă și un salariu sigur, cu singurul dezavantaj că trebuie să zică ”să trăiți, am înțeles” de dimineață și până seara, am dubii că sufletul a jucat vreun rol în alegerea carierei care tocmai s-a sfârșit, deoarece acum, după ce-a plecat din Poliție, ar fi trebuit să se zvârcolească pe jos în chinuri, căci se știe că durerile sufletești sunt cele mai aprige. Nu e cazul. Omul e bine sănătos. Suflet inoxidabil.


Sursa